10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMai puţine spargeri de autoturisme

Mai puţine spargeri de autoturisme

Furturile din autoturisme au scăzut în Dolj cu 39%, iar cele de maşini cu 34% în 2009, faţă de 2008, potrivit statisticilor poliţiei.
Conducerea poliţiei doljene a prezentat ieri un scurt bilanţ al activităţii acestei instituţii pe anul 2009. Deşi cifrele nu sunt încă definitive, comisarul-şef Constantin Nicolescu, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, a tras deja primele concluzii.
„Furturile din maşini au fost mai puţine cu 39% în acest an faţă de anul trecut, iar cele de autoturisme s-au diminuat cu 34% în 2009, faţă de 2008. Numărul tâlhăriilor a scăzut, de asemenea, cu 29%“, a precizat inspectorul-şef al IPJ Dolj. Comisarul-şef Nicolescu a menţionat că numărul dosarelor soluţionate în 2009 a fost mai mare decât în 2008, semnificând o creştere a operativităţii oamenilor legii.
Alt fenomen demn de remarcat pentru conducerea IPJ Dolj este scăderea în 2009 cu 22% a numărului de infracţiuni stradale. „Acest fenomen, care nu poate decât să ne bucure, se datorează şi cooperării foarte bune cu jandarmeria şi poliţia comunitară, prin înfiinţarea patrulelor mixte de ordine publică. Strada rămâne principala noastră prioritate şi în 2010“, a menţionat comisarul-şef Nicolescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII