12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Drumuri inundate

Din cauza topirii zăpezii şi în urma ultimelor ploi au fost inundate două drumuri judeţene din Dolj, DJ 641, Mischii – Caracal, şi DJ 606 A. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică, în jurul orei 19.30, poliţiştii s-au sesizat despre faptul că pe raza comunei Pieleşti, pe DJ 641, Mischii – Caracal, în zona de sub traversarea pasarelei de cale ferată, pe o lungime de aproximativ 50 m, pârâul Teslui a inundat partea carosabilă, făcând-o impracticabilă traficului rutier. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, care au stabilit că pârâul Teslui, în punctul „Pasarelă“, din cauza debitului mare de apă nu a mai putut fi preluat de cele patru tuburi din beton cu diametrul de 800 mm, inundând partea carosabilă a DJ 641. Poliţiştii au anunţat conducerile Direcţiei Apelor Române Jiu şi Direcţiei de Drumuri Judeţene Dolj, care au intervenit şi au instalat indicatoare „Drum blocat“ şi „Ocolire“, traficul fiind deviat pe strada Vidin, situată la aproximativ 300 m de pasarelă.
De asemenea, tot duminică seară, poliţiştii din Filiaşi au intervenit pe DJ 606 A pentru a dirija circulaţia, drumul fiind inundat pe aproximativ 20 de metri. La faţa locului s-a constatat că de pe dealul din punctul „Gura lui Oprea“, de pe raza satului Potmelţu, se scurgea o cantitate mare de apă care traversa DJ 606 A pe o suprafaţă de circa 20 metri, apa de pe partea carosabilă măsurând zece centimetri. În acest caz, circulaţia nu a fost întreruptă, însă inundaţiile au afectat zece hectare de terenuri cultivate cu orz, orzoaică şi rapiţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII