27.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalZeci de tone de carne, confiscate din Frigorifer

Zeci de tone de carne, confiscate din Frigorifer

Garda Financiară, Poliţia şi Vama au „indisponibilizat“ două tiruri cu carne de pui de la o firmă din Piteşti, care depozita marfa la Frigorifer Craiova. Traseul cărnii via Bulgaria-Grecia-România este suspectat de autorităţi, în timp ce firma respectivă se disculpă, spunând că s-a strecurat o greşeală în acte. 

Două tiruri conţinând 32 de tone de carne de pui au fost ridicate, în urmă cu câteva zile, de organele abilitate ale statului (Garda Financiară, Poliţia, Vama Craiova) din depozitele de la SC Frigorifer Craiova, din cauză că autorităţile române au suspectat nereguli referitoare la traseul complicat pe care marfa l-a avut de la producător şi până la Craiova. Organele de control presupun că au avut loc tranzacţii fictive de la producător şi până la destinaţia finală. Potrivit unor surse din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor de la IPJ Dolj, autorităţile din alte judeţe au sesizat în Dolj existenţa unei mărfi care a trecut, cel puţin în acte, prin trei ţări, pentru a ajunge la depozitele din Craiova. Aceleaşi surse susţin că marfa a trecut din Bulgaria (ţara de producţie a cărnii de pui) în Grecia, după care ar fi ajuns în România, de unde ar fi fost preluată de o firmă din zona Bucureştiului. De acolo, carnea ar fi fost livrată către o firmă din Piteşti, care are un punct de lucru deschis în Bănie, mai exact la depozitele frigorifice ale SC Frigorifer Craiova. Operaţiunea a fost de amploare, dat fiind faptul că este vorba despre o cantitate aşa de mare de carne (32 de tone). Autorităţile române au urmărit traseul mărfii încă de la intrarea în ţară, iar când a ajuns la Frigorifer, întreaga cantitate a fost „indisponibilizată“, după cum susţin autorităţile implicate. Tirurile cu marfa în cauză au fost ridicate din Frigorifer şi se găsesc în depozitele Remia, până la clarificarea situaţiei. Atât directorul coordonator al Gărzii Financiare Dolj, Mihai Dumitraşcu, cât şi directorul adjunct Cornel Corcoveanu confirmă existenţa operaţiunii de la Frigorifer, dar nu doresc să dea detalii, pe motiv că „este o operaţiune în derulare şi, potrivit legii, nu avem voie să dăm detalii până la finalizarea ei“.

Firma se disculpă:„Este o greşeală în acte“

Reprezentantul societăţii Elsilv din Piteşti de la care s-au „indisponibilizat“ cele 32 de tone de carne spune că a fost o greşeală în acte, fapt care a condus la aceste acţiuni ale organelor de control. „Nu este nici o problemă cu carnea. Este, pur şi simplu, o greşeală în acte. În loc să se treacă în acte ţara de destinaţie România s-a trecut eronat Grecia. Se va îndrepta greşeala. Azi-dimineaţă ne-au sosit documentele originale şi nu este nici un fel de problemă“, a spus, zilele trecute, administratorul Elsilv Intermed Finance SRL, Florin Ceauşu. Acesta a adăugat că firma pe care o administrează ar fi fost deja repusă în posesia mărfii ridicate, aspect care nu fuse confirmat de către autorităţi până ieri. Conducerea SC Frigorifer SA a confirmat pentru GdS că organele abilitate au ridicat, în urmă cu câteva zile, două tiruri cu carne aparţinând firmei şi au precizat că Frigorifer are încheiat contract cu Elsilv Intermed Finance SRL pentru depozitarea cărnii în spaţiile frigorifice. Contactaţi telefonic, reprezentanţii Elsilv au declarat pentru GdS că problema este a firmei din Bucureşti, care e importator direct din Bulgaria: „Noi am cumpărat de la o firmă importatoare, aflată în Bucureşti. Noi suntem cumpărători de bună credinţă. Marfa este a firmei din Bucureşti. Plata urma să se facă de către noi după primirea mărfii. Pe noi nu ne priveşte ce probleme are firma respectivă cu autorităţile. Nu este problema noastră“.
Autorităţile aşteaptă încă documentele prin care firma importatoare să facă dovada clară a traseului cărnii. În cazul în care se dovedeşte că firmele implicate au toate actele în regulă, atunci destinatarii finali vor fi repuşi în posesia mărfii. În caz contrar, carnea ar putea fi confiscată, iar cei care se vor face vinovaţi pot fi cercetaţi pentru evaziune fiscală. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII