13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBăieţi de 70.000 de lei pe zi

Băieţi de 70.000 de lei pe zi

Iustin Covei, fiul magistratului craiovean, şi cei 13 complici ai săi, arestaţi la propunerea DIICOT în urmă cu o lună, pentru clonare de carduri, scoteau până la 70.000 de lei zilnic de pe sute de carduri falsificate. În motivarea deciziei de menţinere a arestului preventiv a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) din 25 septembrie, prin care celor 14 le-a fost menţinut arestul preventiv decis de magistraţii instanţei inferioare, se arată că există indicii temeinice că Iustin Covei şi complicii săi au săvârşit infracţiunile pentru care au fost reţinuţi. Din interceptările unei convorbiri telefonice dintre Jean Mihăilă, unul dintre complicii lui Covei, şi un prieten al său, „Dragoş“, rezultă că Mihăilă folosea până la 180 de carduri falsificate, dintre care 20 erau „greşite“, cu ajutorul cărora a obţinut, în trei zile, 160.000 de lei (70.000 în prima zi, 70.000 – în a doua zi şi 20.000 – în a treia zi), se arată în motivarea CAB. De asemenea, instanţa arată că alte probe aduse de DIICOT împotriva celor 14 (interceptări video ale unora dintre ei la bancomate din ţară, în momentul în care foloseau carduri falsificate, precum şi probele ridicate în urma percheziţiilor făcute la locuinţele lor) arată că există indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
Potrivit magistraţilor CAB, lăsarea în libertate a celor 14 ar pune în pericol ordinea publică, pericol care decurge din natura faptelor pe care le-ar fi săvârşit Iustin Covei şi complicii săi, dar şi din perioada lungă de timp în care au fost comise infracţiunile. Totodată, cercetarea în libertate a celor acuzaţi de clonare de carduri le-ar permite acestora să influenţeze alte persoane implicate în caz, dar rămase neidentificate de procurori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

62 COMENTARII