19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBerceanu scoate la privatizare CFR Marfă

Berceanu scoate la privatizare CFR Marfă

Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că ar putea scoate la privatizare CFR Marfă la finalul anului viitor.
„Soluţia pentru CFR Marfă este pregătirea pentru privatizare şi, probabil, undeva la sfârşitul anului viitor – privatizarea. Încercăm să facem o privatizare în condiţii foarte bune. De aceea ne propunem să scoatem societatea la privatizare la sfârşitul anului viitor, când sper că revigorarea economică va apărea şi deci climatul şi ofertele vor putea să fie altele“, a declarat oficialul de la MTI.
Berceanu a precizat că intenţionează să vândă compania feroviară de marfă cu capital de stat doar după ce o face „atractivă“ şi doar către investitori din domeniul feroviar, în urma unei licitaţii internaţionale.
„Aş dori ca banii obţinuţi dintr-o astfel de tranzacţie să rămână în sistemul feroviar, adică să-i putem utiliza la CFR Călători şi la CFR Infrastructură pentru investiţii, atât în liniile de cale ferate, ca ele să ajungă, în sfârşit, la un standard de viteză, dar, bineînţeles, şi în ceea ce priveşte vagoanele şi alte lucruri necesare, în aşa fel încât pe viitor tentaţia de a călători cu trenul să fie suficient de mare încât compania să fie mult mai echilibrată din punct de vedere economic“, a precizat Berceanu.
Potrivit estimării ministerului transporturilor, CFR Marfă ar putea fi privatizată pe „miliarde de euro“.
„CFR Marfă se află într-o competiţie cu alţi operatori, mai ales străini, care sunt din ce în ce mai insistenţi pentru a intra pe piaţa românească. România este o ţară cu potenţial şi, mai ales, e o ţară cu ieşire la Portul Constanţa, trafic de containere şi aşa mai departe“, a adăugat Berceanu.
Fostul ministru al transporturilor, liberalul Ludovic Orban, declara, în octombrie 2008, că privatizarea CFR Marfă va avea loc în 2009, compania fiind evaluată la circa un miliard de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII