21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGrup infracţional, anihilat după doi ani

Grup infracţional, anihilat după doi ani


Un grup constituit în vederea comiterii de infracţiuni informatice, care activa atât în România, cât şi în afara ţării, a fost anihilat după aproape doi ani de urmărire. El a creat prejudicii de peste două milioane de euro în cel puţin patru state membre ale Uniunii Europene.

 

La acest caz amplu au colaborat forţe specializate ale Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Caraş-Severin, Dolj, Argeş, Ialomiţa, în colaborare cu procurori şi ofiţeri de la DIICOT Timişoara şi Reşiţa, dar şi cu efective de poliţişti sub acoperire din Mehedinţi. „În baza informaţiilor obţinute începând cu anul 2007, în luna mai 2008, sub coordonarea procurorilor DIICOT Caraş-Severin, a fost iniţiată de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin o cauză penală privind un grup infracţional organizat implicat în săvârşirea de activităţi din sfera criminalităţii informatice", a declarat subinspector Adriana Beţa, de la IPJ Caraş-Severin.

Membrii grupului procurau datele bancare aparţinând unor persoane din Italia, Spania, Germania, care erau ulterior utilizate de membrii celuilalt segment al reţelei, localizat pe raza judeţului Caraş-Severin, în scopul sustragerii din conturile victimelor a unor importante sume de bani. Gruparea, care are „tentacule" în mai toate judeţele riverane Dunării, dar şi în altele, a desfăşurat activităţi ilegale în 2002-2005, perioadă în care nu s-au aflat cu exactitate sumele de bani sustrase. „Pe parcursul desfăşurării activităţilor s-a stabilit că în cadrul grupului acţiona şi un segment «tehnic» (responsabil în principal cu activitatea de phishing), format din mai mulţi tineri care erau monitorizaţi de procurorii DIICOT şi BCCO Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, deoarece existau date conform cărora, în perioada 2002-2005, gruparea a penetrat sisteme informatice aflate în gestiunea mai multor instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale aflate în Statele Unite ale Americii", a menţionat subinspector Adriana Beţa.

Droguri descoperite în urma descinderilor domiciliare

Pe toată perioada filajului s-a colaborat cu SRI Caraş-Severin, cu Biroul de legătură al Serviciului Secret de pe lângă Ambasada SUA la Bucureşti, precum şi cu autorităţile italiene. A fost declanşată o acţiune simultană cu 20 de descinderi domiciliare, pe raza municipiilor Caransebeş şi Timişoara, la care, alături de poliţiştii BCCO Timişoara – SCCO Caraş-Severin, au participat: IPJ Caraş-Severin şi Timiş, IJJ Caraş-Severin, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara şi echipa chinologică antidrog din cadrul DRAOV Timişoara. De asemenea, au fost organizate două descinderi la locuinţele din Hunedoara şi Argeş ale unor membri ai grupului infracţional.

În urma acestor activităţi procedurale au fost identificate şi conduse pentru audieri 24 de persoane, la sediile DIICOT Timişoara şi Reşiţa. „Cu aceeaşi ocazie au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 21 de unităţi PC, opt laptopuri, câteva mii de CD-uri şi DVD-uri, un cititor de carduri, 27 de memory stick-uri şi diverse sume în valută şi lei. La una dintre locaţiile situate în Caransebeş, cu sprijinul echipelor chinologice antidrog, au fost descoperite 13 g de haşiş şi 83 g de canabis. În urma audierilor desfăşurate de procurorii DIICOT, au fost emise opt ordonanţe de reţinere, dintre care şase la nivelul Biroului Caraş-Severin şi două la nivelul Biroului Timiş", a declarat un ofiţer sub acoperire al DIICOT Timişoara.

Pe 11.03.2009, două persoane ce făceau parte din segmentul care acţiona în Timişoara au fost prezentate Tribunalului Timiş, instanţa emiţând pe numele lor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. O zi mai târziu, şi Tribunalul Caraş-Severin a emis mandate de arestare preventivă pe 29 de zile pe numele celorlalte şase persoane reţinute, precum şi pe ale altor două care acţionau pe teritoriul Italiei (în lipsă).

Închisoare până la 20 de ani

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 39/2003, pentru care se prevede o pedeapsă cu închisoarea între cinci şi 20 de ani, şi a unora din sfera criminalităţii informatice, prevăzute de Legile nr. 161/2003 şi nr. 365/2002, pentru care se prevăd pedepse cu închisoarea de la 3 la 12 ani. S-a dispus arestarea preventivă faţă de şapte persoane din Caransebeş şi trei din Piteşti, Craiova, respectiv Amara – Ialomiţa, cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani.

Oamenii legii au în derulare şi alte acţiuni pentru compararea modului de operare al acestor infractori cu cel al altui grup din Drobeta Turnu Severin, care a fost depistat în Strehaia în timp ce sustrăgea bani din bancomate cu carduri false.

Patru tineri, dintre care unul este băiatul unei foste grefiere, au fost prinşi când scoteau bani cu carduri false. În momentul în care au fost reţinuţi de politişti, aveau la ei peste 11.000 de lei şi 13 carduri blank. Ancheta poliţiei continuă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII