25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConcedii fără plată la Minprest

Concedii fără plată la Minprest

Lunile februarie, martie, aprilie şi mai vor fi marcate de un număr mare de disponibilizări, anunţate deja la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. La Minprest Rovinari, conducerea a anunţat trimiterea în concediu fără plată a 700 de angajaţi.

Florin Şarapatin, directorul societăţii Minprest SA, care prestează servicii pentru exploatările din minerit, a anunţat că aproximativ 700 de angajaţi vor intra în concediu fără plată în februarie şi martie, printre aceştia numărându-se şi el. Societatea are în prezent 1.200 de angajaţi în trei judeţe din Oltenia, iar cei 700 vor fi trimişi acasă prin rotaţie, pe parcursul a două luni. „Unii angajaţi vor sta în concedii fără plată 15 zile, alţii, zece zile sau mai puţine. Au fost excluşi cei care sunt întreţinători de familie. Criza economică se face simţită. Este un întreg lanţ: noi avem de recuperat de la unităţile pentru care prestăm servicii, ele au de recuperat de la alţii, aşa că aşteptăm. Marii consumatori nu mai produc, nu mai există cerere de energie, nu se mai cere cărbune, aşa că nu vor exista bani suficienţi. Minprest are angajaţi în trei judeţe. Chiar şi eu voi intra în concediu fără plată, timp de 15 zile, în cele două luni“, a precizat Florin Şarapatin.  

Peste 500 de viitori şomeri

Până în luna mai a acestui an, 504 gorjeni vor rămâne şomeri, în urma concedierilor colective. Potrivit Anei Maria Niculescu, purtătoarea de cuvânt a AJOFM Gorj, în martie, Uzina Mecanică Sadu a anunţat că va renunţa la 60 de angajaţi, iar Hidroconstrucţia va disponibiliza 357 de salariaţi. În aprilie, alţi oameni îşi vor pierde locul de muncă: Rominex Mining Energy va disponibiliza 38 din cei 150 de angajaţi.
Ana Maria Niculescu a mai declarat că în luna mai vor intra în rândul şomerilor 49 de gorjeni: „Trei firme au depus la noi actele şi ne-au anunţat că vor da afară 49 de persoane în total. Inmelcon Montaj va concedia 20 din cei 35 de angajaţi, SC Daria SA va renunţa la jumătate din persoane, adică 14, iar Inmelcon Prod va disponibiliza 15 angajaţi. În total, din martie până în mai, din datele pe care le avem până acum, vor fi 504 şomeri“. În februarie vor fi concediaţi aproximativ 300 de gorjeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS