12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRecord de turişti la Rânca

Record de turişti la Rânca

Pensiunile, cabanele şi hotelurile din Rânca au fost arhipline de Crăciun, în zonă fiind înregistrat, potrivit reprezentanţilor Salvamont, cel mai mare număr de turişti de când au fost date în folosinţă pârtiile.

 

Zona montană Rânca a fost destinaţia preferată a oltenilor şi nu numai, la cota 1700 sosind şi turişti din străinătate. După Crăciun, la Rânca au mers să se bucure de zăpadă peste 5.000 de persoane, un adevărat record pentru o regiune turistică a judeţului Gorj. Miilor de turişti cazaţi la Rânca li s-au adăugat alte câteva mii, care zilnic au urcat în zonă, fără a rămâne însă peste noapte la una dintre cabanele din Munţii Parâng. Unul dintre motivele pentru care miile de amatori de zăpadă nu îşi petrec noaptea la Rânca este şi lipsa locurilor de cazare. Pentru Anul Nou, rezervările pentru un loc la o pensiune sau o cabană s-au făcut cu două-trei luni înainte. Stratul de zăpadă care a atins aproape o jumătate de metru i-a atras pe amatorii sporturilor de iarnă şi pe cei dornici de o plimbare într-un peisaj de basm.

 

Criză de locuri de parcare

 

Numărul mare de turişti a generat la Rânca o adevărată criză a locurilor de parcare. Întrucât în zona cabanelor şi a pensiunilor nu mai aveai unde să arunci un ac, turiştii „de o zi“ au fost nevoiţi să-şi „abandoneze“ maşinile pe drumul care duce în munte, coloana de autoturisme măsurând cinci-şase kilometri.

Drumul care leagă oraşul Novaci de zona Rânca a fost curăţat în permanenţă şi este monitorizat de drumari şi de echipajele de poliţie, pentru a se evita blocarea acestuia, cum s-a întâmplat în anii trecuţi.

A crescut numărul accidentelor pe pârtii

 

După cum a declarat şeful Serviciului Public Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a crescut numărul accidentelor pe pârtii şi în afara acestora: „Este un record de turişti la Rânca. Nu mai sunt locuri de cazare şi trebuie să ai noroc ca să mai prinzi o ofertă de Revelion. Au fost şi destule accidente pe pârtie, înregistrându-se între cinci şi zece fracturi pe zi. Nu toată lumea e conştientă de riscurile pe care şi le asumă. Pe unii i-am dus la Spitalul din Novaci, iar în câteva cazuri am solicitat ambulanţa“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS