19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPSD vrea doar cu PD-L

PSD vrea doar cu PD-L

Miron Mitrea a declarat ieri că o coaliţie formată din Alianţa PSD+PC şi PD-L este suficientă şi că, deşi în prezent nu vede nici o problemă, dacă nu vor ajunge să se înţeleagă pe parcursul negocierilor, PSD „se va opri“. „Noi am spus că nu acceptăm, dacă intrăm într-o alianţă cu un partid mare, ca în ea să fie şi altcineva. Că e UDMR, că e PNL. PSD+PC este o alianţă şi cu PD-L suntem suficienţi ca să avem o majoritate în parlament. Este valabilă poziţia noastră şi faţă de PNL, nu doar faţă de UDMR“, a spus Miron Mitrea.

Întrebat dacă PSD ia în calcul renunţarea la coaliţia cu PD-L, Mitrea a spus că în prezent se poartă discuţii la nivel tehnic, care vor fi urmate de stabilirea structurii guvernului şi repartizarea portofoliilor. „Să vedem cum se finalizează negocierile. Se termină acceptabil pentru noi, o facem până la capăt, sunt probleme, ne vom opri. Dar, deocamdată, nu văd să fie probleme“, a spus Mitrea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII