9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMinori dispăruţi de acasă

Minori dispăruţi de acasă


Doi minori, frate şi soră, din localitatea doljeană Scaeşti, au fugit de la domiciliu, fiind daţi în urmărire generală. Poliţia solicită sprijinul tuturor celor care ar putea oferi informaţii despre găsirea celor doi copii.

Postul de Poliţie din comuna Scaeşti a fost sesizat pe 30 noiembrie că Iulian Tănase, de zece ani, şi Mihaela Teofilia, sora sa de 13 ani, au dispărut de la domiciliu. Primele cercetări au scos la iveală faptul că, în noaptea dispariţiei, cei doi minori au fost văzuţi între orele 22.00 – 24.00 la discoteca din localitate. Paznicul de la primărie i-a văzut în jurul orei 4.00 în timp ce se deplasau pe două biciclete către Răcari, localitate unde există o staţie CFR. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, cei doi minori au mai plecat de la domiciliu în trecut, fiind găsiţi cerşind în trenuri şi gări. „Facem apel către toţi cetăţenii care pot oferi date care să conducă la găsirea celor doi minori să informeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze 112“, a declarat subcomisar Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

 

Semnalmente şi îmbrăcăminte:

 

Iulian Tănase: zece ani, 1,50 m înălţime, păr blond tuns scurt, constituţie astenică, ochi albaştri. La momentul plecării, minorul purta pantaloni de trening de culoare albastră, geacă de fâş neagră, bluză de trening roşie, iar în picioare avea încălţăminte sport de culoare albă.

Mihaela Teofilia Tănase: 13 ani, 1,60 m înălţime, constituţie astenică, faţă ovală, nas drept, ten alb, ochi albaştri, păr blond tuns scurt. La momentul plecării, minora purta un trening roz şi căciulă tip fes, iar în picioare avea încălţăminte sport de culoare albă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS