15.6 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident grav la Pieleşti

Accident grav la Pieleşti

http:http://www.youtube.com/watch?v=XBE21s4EfhA

Un bărbat din Craiova a fost rănit grav ieri-dimineaţă, într-un accident produs în apropierea localităţii Robăneşti. Conform poliţiştilor de la Rutieră, ieri, în jurul orei 10.00, Ciprian Erciulescu, de 24 de ani, din Drăgăşani – Vâlcea, conducea un Mercedes dinspre Craiova către Balş. Într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un Matiz, condus regulamentar de Mircea Tomescu, de 31 de ani, din Craiova. În urma impactului puternic, cele două maşini au fost proiectate în şanţul de pe marginea drumului. La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi Descarcerarea, cei doi conducători auto fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova. Şoferul Mercedesului a scăpat cu câteva zgârieturi, însă Mircea Tomescu a fost diagnosticat cu politraumatism cranio-cerebral şi toracic şi ruptură de intestin, fiind dus direct în sala de operaţii.

Poliţiştii de la Rutieră au stabilit după primele cercetări că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi de trafic de către Ciprian Erciulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII