12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljScenarii de redistribuire a voturilor

Scenarii de redistribuire a voturilor

Legea care guvernează sistemul de vot uninominal, nr. 35/2008, are prevederi clare referitoare la modul de distribuire şi redistribuire a mandatelor. În Dolj, au fost puse la bătaie în alegerile parlamentare 15 mandate, cinci de senator şi zece de deputat. Şase dintre mandate, două pentru Senat şi patru pentru Camera Deputaţilor, au fost câştigate cu 50%+1, ceea ce înseamnă că acestea sunt deja atribuite. Contracandidaţii celor care au câştigat net bătălia parlamentarelor sunt eliminaţi din calcul. Restul de mandate, trei la Senat şi şase la Camera Deputaţilor, vor fi atribuite partidelor prin procesul de redistribuire de la nivel naţional.

GdS a realizat câteva scenarii pentru a schiţa lista completă a viitorilor parlamentari de Dolj, scenarii care au ca factor numărul de voturi obţinut de fiecare candidat. Alt factor determinant este coeficientul electoral care va fi calculat de Biroul Electoral Central, adică împărţirea numărului de voturi exprimate la numărul de mandate. Rezultatele relevă faptul că unii candidaţi care au ieşit pe primul loc în colegiile lor ar putea rămâne fără mandat, în timp ce alţii, situaţi pe locuri nu prea onorante, vor apuca un fotoliu de ales al poporului.

 

Emoţii pentru viitorii deputaţi

 

Scenariul probabil în cazul mandatelor redistribuite la Camera Deputaţilor implică patru mandate obţinute de PD-L, cinci de PSD+PC şi unul de PNL. La redistribuire, PSD are şanse mari să obţină încă un mandat de deputat pe lângă cele patru luate din prima şi, dacă este să luăm în calcul numărul de voturi primite, cel care ar putea obţine cel de-al cincilea fotoliu de deputat PSD este Florentin Gust, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Tineret. Din partea PD-L, în cazul în care vor rămâne la patru mandate, vor merge în Camera Inferioară Constantin Dascălu, Gelu Vişan, Mihai Surpăţeanu şi Diana Buşoi. De remarcat aici este faptul că Buşoi prinde un loc de parlamentar deşi ocupă locul al doilea în colegiul unde a candidat. Dacă PNL obţine un singur mandat de deputat, acela va fi luat de ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Mihai Voicu.

 

Cu ochii pe Senat

 

Variantele de lucru plauzibile la Senat implică două mandate obţinute de PSD, două de PD-L şi unul de PNL sau trei de PSD şi două de PD-L. În cazul în care PSD rămâne la două fotolii de senator, din partea democrat-liberalilor vor merge în Senat Radu Berceanu şi Tudor Udriştoiu. Social-democraţii pot spera şi la obţinerea unui al treilea mandat de senator, însă cu mari emoţii. În cazul în care PSD va avea în Dolj trei locuri de Senat, va merge în parlament chirurgul Irinel Popescu, singurul reprezentant al conservatorilor în lista PSD+PC de la Dolj. Scenariul acesta influenţează ordinea şi în tabăra pedelistă. Dacă Popescu va câştiga mandatul, contracandidatul acestuia de la PD-L, Tudor Udriştoiu, va fi eliminat, iar cel de-al doilea mandat de senator care revine PD-L va fi atribuit lui Constantin Iancu, candidatul din zona Calafat-Băileşti. În cazul în care PNL va primi un mandat de senator, acesta va fi atribuit lui Mario Oprea, preşedintele organizaţiei judeţene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII