14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDeţinuţii, fără urne

Deţinuţii, fără urne

Persoanele private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă (PMS) Craiova nu au votat duminică. Nu pentru că le-ar fi fost interzis votul şi nici pentru că l-ar fi refuzat, ci pentru că nu au avut unde să-şi depună voturile. Deşi conducerea unităţii s-a pregătit cu seriozitate pentru această acţiune, nici o urnă mobilă nu a fost adusă la penitenciar pentru ca deţinuţii să-şi poată exercita dreptul la vot.

„Pentru desemnarea reprezentanţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, la sediul Penitenciarului Craiova au fost organizate două cabine de vot, ca persoanele private de libertate care au acest drept să îl poată exercita în mod legal. De asemenea, administraţia penitenciarului a organizat activitatea personalului astfel încât delegaţilor secţiilor de votare ce urma să deplaseze urnele speciale pentru vot să le fie puse la dispoziţie toate datele necesare pentru desfăşurarea votului cu operativitate. Cu toate acestea, în intervalul orar 7.00-21.00, în ziua de 30.11.2008, la Penitenciarul Craiova nu a fost deplasată nici o urnă specială, astfel că nici una dintre persoanele private de libertate cu drept de vot aflate în custodia unităţii noastre nu a votat“, a declarat Daniel Barbu, purtător de cuvânt al PMS Craiova.

În penitenciar s-au aflat duminică 28 de persoane private de libertate cu drept de vot. Acestea şi-au exprimat în scris dorinţa de a vota, iar pentru acest lucru le-au fost puse la dispoziţie de conducerea penitenciarului plicuri pentru a transmite aparţinătorilor solicitarea de a vota. De asemenea, li s-a suplimentat dreptul la telefon.

De menţionat că, în conformitate cu prevederile legale, categoriile de persoane private de libertate din PMS Craiova care au avut drept de vot au fost cele private de libertate arestate preventiv şi aflate în curs de judecată şi cele condamnate care nu au fost lipsite de drepturile electorale printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU