12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalNumărul beneficiarilor de ajutoare de căldură, în scădere

Numărul beneficiarilor de ajutoare de căldură, în scădere

VÂLCEA. Peste 92.000 de familii din judeţul Vâlcea primesc ajutoare în această iarnă pentru încălzirea locuinţelor, conform legislaţiei în vigoare. Numărul familiilor beneficiare este mai mic cu peste 9.000 faţă de iarna trecută. Pentru ajutorul acordat celor care se încălzesc cu energie termică s-au depus şi aprobat 10.044 de cereri ale beneficiarilor. În comparaţie cu sezonul rece 2007-2008, sunt cu 3.000 de cereri mai puţin. Pentru încălzirea cu gaz metan s-au depus 6.320 de cereri, cu peste 1.100 mai puţine decât anul trecut. Pentru încălzirea cu lemne sau produşi petrolieri au depus cerere 76.000 de familii, cu aproape 5.000 mai puţine decât sezonul trecut. „Sunt mai puţine familii beneficiare decât anul trecut, pentru că nu s-au încadrat cu veniturile pentru a primi ajutoare la încălzire. Avem puţini beneficiari la încălzirea cu gaze naturale, pentru că la noi sunt puţine familii care îşi încălzesc locuinţele astfel, şi a mai crescut şi punctul de pensie între timp, iar oamenii nu se mai încadrează“, a spus Lăcrămioara Bălan, directoarea Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Vâlcea. Cuantumul ajutoarelor se va stabili în funcţie de venitul mediu lunar obţinut pe membru de familie. Ajutoarele la căldură au valori cuprinse între 10% şi 100% din valoarea facturilor, în funcţie de veniturile familiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS