10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAvertismentul lui Băsescu pentru angajaţii Ford

Avertismentul lui Băsescu pentru angajaţii Ford

De ce a venit, de fapt, preşedintele Băsescu la Ford? Cu siguranţă, nu pentru a afla de la conducerea companiei dacă va continua investiţia de la Craiova, aşa cum a declarat oficial. Acest lucru se face pe alte canale. Mai degrabă, preşedintele a dorit să se asigure că sindicatului nu-i trece prin cap să facă grevă.

Parteneriat manageri-sindicate. Expresia repetată obsesiv de preşedinte în faţa jurnaliştilor luni seară. Ce a vrut să spună cu acest lucru? Sindicaliştii nu au înţeles nici ei. „Probabil ca în această perioadă de criză să lucrăm cu administratorii companiei. Dar la noi aşa s-a întâmplat mereu. A fost un parteneriat. După ce a trecut pe la Piteşti, pe la uzinele Dacia, probabil preşedintele a dorit să vină aici cu acest mesaj“, au declarat surse din cadrul sindicatului. Preşedintele i-a avertizat practic pe sindicalişti să ţină cont de greutăţile cu care se confruntă Ford la nivel mondial, cea mai mare fiind perspectiva falimentului. „Să nu mai puneţi şi voi paie pe foc, pentru că, dacă pleacă ei, o să rămâneţi fără locuri de muncă“, pare să le fi spus preşedintele reprezentanţilor angajaţilor în spatele uşilor închise, la întâlnirea cu preşedintele Ford România, Dionisio Campos. Preşedintele a fost atât de preocupat de atitudinea viitoare a sindicatului, încât ultimele cuvinte înainte de plecare i le-a adresat tot liderului angajaţilor. „Să nu uitaţi de parteneriat!“, a spus Băsescu.

Concedierile, motiv de grevă

De ce ar fi simţit preşedintele nevoia unei întâlniri cu sindicatele? Ştie mai multe decât a lăsat să se vadă prin declaraţii oficiale optimiste şi a dorit să preîntâmpine o eventuală revoltă a angajaţilor? Pentru că Traian Băsescu a repetat, de mai multe ori, faptul că Ford va continua investiţia, în timp ce preşedintele companiei nu a scos un cuvânt. Avertismentul preşedintelui nu i-a impresionat prea tare pe sindicalişti.
„Deocamdată, nu avem motive de conflict. Acest lucru nu se va întâmpla atâta timp cât reprezentanţii patronului vor respecta contractul de muncă şi legea. Până acum nu am avut reţineri să ne adresăm instanţei“, au mai spus sursele menţionate. Potrivit acestora, motivele care ar duce la declanşarea conflictului de muncă ar fi concedierea salariaţilor sau plafonarea salariilor pe fondul creşterii vânzărilor. „În industria auto din zonă, salariile ar trebui să se majoreze cu 50%“, au precizat sursele.

Doar o treime din angajaţi, în producţie

Salariaţii Ford România par să fie, deocamdată, la adăpost de concedieri sau lipsa banilor pentru salarii. Cu venituri care acoperă inflaţia şi ceva promis peste, aceştia se instruiesc continuu pentru a lucra la noile linii de producţie, care nu au sosit încă, deşi preşedintele anunţa că primul autoturism Ford va fi fabricat în a doua jumătate a anului viitor. Cel mai probabil, spre sfârşitul anului. Ceva emoţii au avut 300 de angajaţi, care în octombrie au stat acasă trei zile cu 75% din salariu, din cauza furnizorului care nu le-a trimis piese. De fapt, din cei 3.700 de angajaţi, doar o mie, de la fabrica de motoare şi cutii de viteză, lucrează efectiv. Restul sunt la cursuri de specializare sau se ocupă de amenajări interioare şi exterioare în vederea amplasării noilor linii de producţie. Ţinând cont de faptul că salariul mediu brut la Ford România este de 1.800 de lei, americanii scot din conturi lunar aproape două milioane de euro, deci într-un an, 24 de milioane, aproximativ o treime din cât au plătit pentru pachetul majoritar de acţiuni. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII