Sute de oameni din Valea Jiului, între care şi copiii, soţiile şi părinţii minerilor care nu au fost scoşi din subteran, au trecut duminică noapte pe la poarta Minei Petrila, să aprindă o lumânare.
Podul de peste Jiul de Est, care taie intrarea în Mina Petrila, a fost umplut cu lumânări, care să le arate celor plecaţi în bezna din adâncuri calea spre viaţa de apoi. „Am venit să le aprind o lumânare. Lucrez la Mina Lonea, dar sunt ortacii mei şi le aduc lumină“, a spus un miner care a aprins o candelă la pod.
Petrila e în doliu, Valea Jiului e în doliu, iar ortacii devin solidari în suferinţă. În mină au murit fraţii, prietenii sau taţii lor. Ei au însă grija zilei de mâine şi spun că trebuie să îşi câştige pâinea. „Am copii. O să mai intru în subteran!“, a spus un miner care lucrează la Petrila.
Salvatorii au intrat sub pământ la câteva ore de la prima explozie şi chiar atunci a avut loc altă deflagraţie. Conducerea minei şi cea a CNH spun că de atunci nu au mai fost explozii sau alte replici.
Solidaritate cu familiile îndurerate
Adrian Măţan avea doar 27 de ani şi era student la Petroşani, la Secţia construcţii. Părinţii lui spun că îi plăcea la mină şi că acum au nevoie de tablou ca să-l recunoască. „Avea bursă la facultate. Voia să ajungă inginer şi salvator minier. Mai are doi fraţi. Şi soţul meu a lucrat la mină şi a fost rănit. Atunci i-am zis şi lui Adrian să nu mai intre, dar el era curajos şi îi plăcea ce făcea. Erau obligaţi să intre şi săracul avea nuntă la primăvară“, a spus mătuşa lui.
Studenţii de la Universitatea din Petroşani spun că vor demara o campanie prin care vor să strângă bani pentru familia lui Adrian. „Strângem bani să ajutăm familia. Noi, colegii lui, vrem să le fim alături“, a spus Dacian Ciodaru, reprezentant al Universităţii din Petroşani.
Dorin Holingher avea 39 de ani, iar fratele său, Sorin – inginer-şef producţie din CNH -, a intrat după el. L-a scos ultimul din mină. Cei din echipa de salvatori spun că a fost şi el rănit, dar l-a purtat pe braţe până afară. Părinţii îl aşteptau duminică la masă. „Duminica trecută a zis că arăt mai bine ca el. I-am spus că eu am 70 de ani, nu el. Îl aşteptam şi azi (duminică) la masă. Pe cine mai aştept eu acum? Nu
m-aş fi gândit să-l îngrop eu… Ţi-ai bătut joc de mine, Doamne?!“, a spus tatăl lui Dorin Holingher, care îşi plânge fiul la capelă.
La gura minei au stat în permanenţă femei, copii şi rudele celor care încă nu au fost scoşi la suprafaţă. „Soţul meu e încă în mină. Nu ştiu ce se va întâmpla cu el“, a spus o femeie care îşi căuta duminică bărbatul la capelă, la morgă şi la gura minei.
Salvatorii din salonul 10
Salvatorii care au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani sunt bucuroşi că au scăpat cu viaţă, dar nu uită clipele de groază pe care le-au trăit sub pământ. În salonul 10 de la Chirurgie stau cei şase răniţi care au rămas la Petroşani şi glumesc pe seama faptului că au fost la un pas să joace cărţi cu colegii lor care nu mai sunt. „Eram cu ei acum, acolo, la marginea cazanului, jucam o carte, că suntem oameni buni. Am doi băieţi şi, dacă mâine trebuie să intru după ceilalţi, o fac din nou“, a spus unul dintre salvatori de pe patul de spital.
Ei povestesc că s-au întors din iad, pentru că acolo totul ardea şi că la numai câţiva paşi
şi-au văzut colegii morţi. Nu au mai apucat să-i scoată. „Copiii lor plâng la poarta minei. Viaţa noastră are preţ atât cât să le aducem copiilor mâncare, iar cei de la gura minei, care au rămas orfani, îi aşteaptă să-i poată îngropa. Ştiam că avem unu la sută şanse ieri (sâmbătă) şi am intrat. Intru oricând dacă trebuie“, a spus alt salvator, ars şi el pe faţă şi mâini şi învelit în pături, pentru că are frisoane.
„Mi-aş dori să dau timpul înapoi cu o zi. Acolo, în mină, mi-a murit naşul şi l-am văzut, dar nu am putut să-l scot, iar la Bucureşti mi-a ajuns un nepot cu arsuri grave“, a spus alt salvator.
