Andreea Brădiş are doar zece ani şi… o mare dragoste pentru tenisul de câmp. Deşi şi-a ales un sport costisitor, copila a depăşit obstacolul financiar, dar numai pentru un an. Ce se va întâmpla cu ea la sfârşitul celor 12 luni, dar şi cu alţi copii talentaţi, însă prea săraci pentru a face performanţe în România?
„Îi place sportul, tenisul în mod deosebit“, îmi spune o doamnă de pe margine.
Din grija cu care o urmăreşte pe copilă şi zâmbetul orgolios întipărit pe faţă, îmi dau seama că e mama fetiţei. „Probabil este şi o moştenire de familie: eu am jucat handbal, soţul – fotbal, ambii de performanţă. Cred că i-am dat ceva din dragostea noastră pentru sport. Dar talentul, indiscutabil, este al ei“, continuă ea.
Pe teren, parcă auzind-o, copila nu ratează nici o minge servită de antrenoare, din colţul opus. Mişcându-se cu supleţe, prinde fiecare lovitură din zbor şi o întoarce, cu forţă, zâmbind. „E abia la început. Dar toţi care au văzut-o au spus că promite, că e o speranţă a tenisului craiovean!“, spune, încântată, mămica.
Sportivă de la cinci ani
Andreea Brădiş are doar zece ani. Cu doi părinţi care au ştiut întotdeauna să aprecieze efectele pozitive ale mişcării fizice, dar şi cu o vioiciune şi energie de nestăpânit, fetiţa a intrat încă de la cinci ani într-o sală de antrenament. Primul sport a fost gimnastica aerobică, ideală pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilei, dar şi pentru deprinderea mişcărilor de dans după care copiii şi mai ales fetiţele se dau în vânt încă de la vârste fragede. Până la nouă ani, Andreea a mers cu conştiinciozitate la toate antrenamentele, manifestând o tenacitate destul de rar întâlnită la copiii de seama ei. Profesorii de sport de la Palatul Copiilor au început să o cunoască şi să-şi dorească să o îndrepte spre un sport de performanţă. Astfel, anul trecut, nu a surprins pe nimeni când Andreea s-a înscris la scrimă.
„Eu am fost foarte încântată“, spune doamna Brădiş, „mi se părea un sport elegant şi foarte bun pentru aptitudinile Andreei. Ea însă încerca să-şi dea seama ce i se potriveşte, ce îi place. Anul acesta, în vară, a descoperit tenisul. De mică urmărea meciurile de la televizor, dar spunea singură că e un sport prea scump pentru noi. Până la urmă, taică-său a ajutat-o să se hotărască…“.
„Voi face tenis de performanţă!“
Era prin iulie. Aflată în vacanţa de vară, Andreea îşi petrecea o seară liniştită acasă, chiar plictisitoare. Toate simţurile i-au fost trezite însă la viaţă când a sunat tatăl ei. I-a spus să se îmbrace rapid şi să vină la clubul sportiv Atlas. Îi aranjase să joace tenis cu o antrenoare, să vadă de ce era în stare.
„Era trecut de zece seara, dar nu mi-a păsat“, povesteşte fata râzând, într-o pauză acordată de antrenoare. „Nici nu ştiu cum am ajuns, cred că am zburat! Mi-a plăcut de prima dată, cum am pus mâna pe rachetă! N-am vrut să mai ştiu de alt sport. Chiar acum, în toamnă, a venit o profesoară de atletism să mă convingă să merg la ea pentru că alerg foarte bine. Dar am refuzat. Voi face tenis de performanţă!“, anunţă copila cu seriozitate, strângând mânerul rachetei cu forţă nebănuită.
Deşi talentul şi dorinţa de a practica acest sport erau evidente, o vreme, familia Brădiş s-a confruntat cu o problemă nu tocmai uşoară: cea financiară.
„A fost destul de greu la început. A trebuit să-i cumpărăm trening – 200 de lei; apoi adidaşi – alţi 200. Cu racheta a fost cel mai greu, pentru că avea nevoie de una profesională şi mai ieftine de 600 nu se găsesc. Dar am făcut sacrificii şi le-am cumpărat, pentru că altfel nu îi puteam oferi condiţiile optime de pregătire. Cel mai mult a ajutat-o însă sprijinul acordat de SIMODE – CONCESIONAR PEUGEOT, care, aflând despre talentul Andreei şi de situaţia noastră materială, a decis să-i achite costul antrenamentelor timp de un an. Fără această sponsorizare, Andreea nu ar putea să meargă la toate antrenamentele şi nici să facă performanţă“, spune Georgeta Brădiş.
Performanţele cer bani!
Din iulie, programul Andreei a devenit strict, dar fetei pare că îi vine ca o mănuşă, croită după energia şi ambiţia ei. Trei antrenamente pe săptămână pe terenul de tenis, două în sala de forţă şi pregătire fizică în parc. Pentru o elevă de clasa a patra extrem de silitoare, care obţine calificative maxime la concursurile de matematică, română şi cultură generală, ar părea un program prea aglomerat. Dar Andreea, fetiţa de zece ani, nu se plânge. Mai mult, nici nu concepe să se lipsească de o oră sau o pregătire de pe agenda zilnică de acum. „Nu sunt deloc obosită. Vin de la şcoală, stau o oră să mă odihnesc, merg la antrenament, iar la întoarcere îmi fac temele. Îmi place tot ceea ce fac şi nu aş renunţa pentru nimic în lume la ceva! Întâi, că la şcoală nu pot, apoi, că la tenis nu vreau“, zâmbeşte fata.
Atunci când programul de la serviciu îi dă voie, Georgeta Brădiş îşi însoţeşte fiica la antrenamente. În restul zilelor, singurele prietene şi partenere sunt Cristina Badea, tot de zece ani, şi antrenoarea Laura Barbu, care şi-a pus toate speranţele în cele două sportive.
„Sunt talentate, am văzut lucrul acesta din prima oră de pregătire. Vorbesc de amândouă la fel pentru că nu pot să fac nici o diferenţă, sunt elevele mele şi îmi sunt la fel de dragi. Foarte conştiincioase, nu lipsesc niciodată de la antrenamente şi nu refuză nici un exerciţiu pe care îl dau. Fac progrese uimitor de repede, astfel că în primăvară, după ce le voi face legitimaţii, le voi înscrie la concursuri. Din păcate, tenisul costă cam mulţi bani. Printr-un noroc, Andreea a făcut rost de o sponsorizare. Dar numai pentru un an. Iar Cristina nu are decât sprijinul familiei, la fel de strâmtorată financiar. Ar fi frumos să se găsească persoane sau firme care să le sprijine în atingerea performanţei. Şi sunt convinsă că dacă vor fi ajutate, de Andreea Brădiş şi de Cristina Badea toată lumea va mai auzi!“, anunţă, cu încredere, antrenoarea Laura Barbu.
