13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLocotenentul „Luceafărului huilei“ a ieşit din închisoare

Locotenentul „Luceafărului huilei“ a ieşit din închisoare

Constantin Creţan, unul dintre foştii locotenenţi ai „Luceafărului huilei“, Miron Cozma, a fost eliberat condiţionat ieri la prânz din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Târgu Jiu, unde a fost întemniţat după o condamnare pentru subminarea puterii de stat. Creţan a fost aşteptat la poarta închisorii de soţia sa, de mulţi prieteni, dar şi de Miron Cozma, care a venit să-şi îmbrăţişeze fostul „locotenent“.

Constantin Creţan, condamnat pentru implicare în mineriadele din 1999, a fost pus în libertate ieri, la prânz. În faţa penitenciarului, Creţan a fost aşteptat de numeroşi susţinători şi prieteni. La Târgu Jiu a venit cu această ocazie şi Miron Cozma, care şi-a îmbrăţişat fostul locotenent. „Istoria României va demonstra că acest om, care azi (ieri – n.r.) a ieşit din închisoare, este un erou al nostru, al tuturor. Sunt puţini oameni care şi-au riscat viaţa pentru un ideal social, iar Creţan se numără printre ei. Noi am luptat pentru cei mulţi, cei care muncesc cinstit. În prezent, suntem recunoscuţi la nivel internaţional. În anul 2007, la Geneva s-a dat o rezoluţie în patru puncte, iar la unul dintre ele s-a cerut reanchetarea tuturor dosarelor. În unul dintre ele este şi Creţan“, a spus Cozma.

Lacrimi de bucurie

„Am fost închis pe nedrept, motiv pentru care am dat în judecată Guvernul României la Strasbourg. A fost o nedreptate şi am cerut ca vinovaţii să facă puşcărie. Nu eu trebuia să fiu arestat, ci alţii. Am fost închis pentru subminarea puterii de stat, dar nu noi suntem vinovaţi. Sunt şi bolnav. Sunt foarte fericit pentru că mă întorc la familia mea. Cât am stat în închisoare am militat pentru Miron Cozma“, a afirmat Creţan. „Sunt extrem de bucuroasă, aşteptam acest moment şi plâng de fericire. Abia aştept să vină acasă, vom ajunge mai târziu pentru că vom merge acum să sărbătorim eliberarea alături de prieteni şi rude“, a spus Ileana Creţan, soţia lui Constantin Creţan.

Zeci de susţinători l-au îmbrăţişat pe Creţan

Un grup de câteva zeci de susţinători au aşteptat ca fostul lor lider să iasă pe porţile penitenciarului. Minerii au venit pentru a sărbători alături de Creţan şi familia sa eliberarea acestuia din închisoare. „A fost închis pe nedrept. Bine că l-au scos din închisoare. Este un om foarte bun, a ajutat minerii, a fost alături de oameni când era lider sindical“, a spus un bărbat.

Deţinut cu un comportament exemplar

Fostul locotenent al lui Miron Cozma a stat în Penitenciarul Târgu Jiu mai bine de doi ani şi jumătate din totalul pedepsei de cinci ani pentru participarea la mineriadele din 1999. Unul dintre motivele pentru care Creţan a fost eliberat este comportamentul exemplar al acestuia din perioada de detenţie. Potrivit comisarului-şef al penitenciarului din Târgu Jiu, Dumitru Hortopan, Constantin Creţan a efectuat munci în atelierele din cadrul închisorii, nu a creat probleme şi s-a implicat în activităţile cultural-educative desfăşurate de instituţie alături de ceilalţi deţinuţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS