9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPremiu dublu de la Gazeta de Sud

Premiu dublu de la Gazeta de Sud

Şi-a făcut o asigurare auto la Lordval şi a primit cadou un abonament la Gazeta de Sud. Norocul i-a surâs însă de două ori pentru că la Tombola Abonaţilor, organizată pe 9 octombrie, a câştigat un calculator AMD Sempron cu monitor LCD. „Nu am mai câştigat niciodată un premiu. Aveam calculator acasă, dar era vechi şi trebuia schimbat“, a declarat câştigătoarea, Georgiana Floricel (Ciugulin), de 28 de ani, din Malu Mare. Potrivit acesteia, deşi citeşte zilnic ziarul, nu a văzut lista câştigătorilor, publicată în ediţia din 10 octombrie a GdS. „Mama mea a fost felicitată de o vecină care-mi văzuse numele în ziar. Am aflat după aproximativ o săptămână că am câştigat. Nu am dormit toată noaptea, cu gândul că astăzi (15 octombrie – n.r.) ajung la sediul GdS ca să-mi ridic premiul“, a precizat Georgiana Floricel.

 

Regulament Tombola Abonaţilor

 

Cititorii Gazetei de Sud pot câştiga în fiecare lună premii substanţiale la Tombola Abonaţilor. Abonaţii prin sistemul de distribuţie propriu al Gazetei de Sud sunt înscrişi automat la tombolă. Cei care se abonează prin Poşta Română trebuie însă să trimită dovada plăţii abonamentului pe adresa redacţiei (Câmpia Islaz, nr. 97A).

Tragerea la sorţi are loc în a doua joi a fiecărei luni, la ora 14.00, la biroul de publicitate al Gazetei de Sud, situat în Craiova, vizavi de Banca Ţiriac şi de cinematograful Modern. Pentru o transparenţă sporită, la tragerile la sorţi, care sunt interactive, poate asista oricine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS