15.6 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMemoriul împotriva CEZ a ajuns la guvern

Memoriul împotriva CEZ a ajuns la guvern

30.000 de locuitori ai judeţului Olt au semnat pentru revenirea la sistemul de autocitire a contorului electric şi păstrarea centrelor de relaţii cu publicul. Tabelele cu semnături, însoţite de un memoriu, au ajuns zilele trecute la guvern, Senat şi Camera Deputaţilor.

 

OLT. Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Olt, iniţiatorul campaniei de strângere de semnături, aşteaptă ca săptămâna viitoare să fie chemaţi de mai-marii de la Bucureşti la masa tratativelor. Atât vârstnicii, cât şi consumatorii din celelalte categorii speră că această acţiune va rezolva problemele care au apărut la emiterea facturilor, odată cu introducerea sistemului de plată a energiei electrice pe baza consumului estimat. „Am strâns 30.000 de semnături de la consumatorii nemulţumiţi de actualul sistem de facturare. Zilele trecute, am depus un memoriu însoţit de tabelele cu semnături la guvern, Senat şi Camera Deputaţilor. Aşteptăm ca săptămâna viitoare să fim chemaţi, alături de reprezentanţii CEZ, la negocieri. Guvernanţii au rămas uimiţi când au aflat că este vorba de un număr atât de mare de consumatori nemulţumiţi, iar acest lucru ne face să credem că societatea cehă va fi forţată să accepte revendicările noastre“, a spus Florea Mitroi, preşedinta CJPV Olt.

La acţiunea iniţiată de pensionarii din Olt s-au alăturat imediat şi consumatorii de electricitate din celelalte judeţe din zona Olteniei. Semnăturile adunate de la clienţii CEZ din Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj au ajuns şi ele pe masa Guvernului şi Parlamentului României. În prezent, se desfăşoară acţiuni de strângere de semnături pentru autocitire şi în Teleorman, şi în Argeş.

 

Conflict vechi

 

Războiul pornit de pensionarii din judeţ împotriva firmei cehe a început în luna martie anul acesta. Reprezentanţii CJPV au solicitat sprijinul Prefecturii Olt şi Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) în rezolvarea neregulilor apărute la facturile de electricitate. Întâlnirile repetate ţinute la sediul Instituţiei Prefectului, amenzile aplicate de OJPC firmei cehe sau ameninţările pensionarilor s-au dovedit fără efect în faţa mai-marilor CEZ, care au susţinut eficienţa noului sistem de autocitire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU