14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPiscinele şi ştrandurile, în pregătiri

Piscinele şi ştrandurile, în pregătiri

OLT. Temperaturile prea mici nu au grăbit până acum autorităţile publice să pregătească piscinele şi ştrandurile aflate în administrare, pentru sezonul estival. La Autoritatea de Sănătate Publică Olt, nici o primărie nu a anunţat că are în intenţie să deschidă curând spaţiile de agrement, cu toate că de la sfâşitul acestei săptămâni se aşteaptă o creştere semnificativă de temperatură.

Inspectorii sanitari au în vedere obiectivele – şi cele publice, dar şi cele private – deschise publicului anul trecut: două în Caracal, trei în Slatina, unul în Corabia.

Ştrandul din Caracal, care în vara trecută a luat viaţa unei copile de 12 ani şi care a fost închis de-abia după tragedie, deşi nu mai îndeplinea condiţiile sanitare de funcţionare de ani buni, a fost preluat în administrare de o societate privată din oraş. „Condiţiile impuse au rămas aceleaşi, iar obiectivul nu poate fi autorizat decât după îndeplinirea lor“, a declarat inspectorul-şef al Inspecţiei Sanitare de Stat, dr. Mădălina Popescu.

Societatea IGO Caracal şi consiliul local mai deţin un obiectiv, la Deveselu, care nu îndeplinea, de asemenea, vara trecută, toate condiţiile pentru funcţionare.

Nici Primăria Slatina nu a depus solicitarea de verificare a condiţiilor în vederea obţinerii avizului pentru piscina „Bleu Ciel“. Anul trecut, în Slatina au mai funcţionat două piscine private, „Piticul Junior“ şi „Paradis“.

Situaţia este încă incertă la Corabia, unde administraţia oraşului anunţa anul trecut intenţia de a realiza un ştrand în parcul oraşului, însă obiectivul nu a fost posibil din lipsa banilor, a mai spus dr. Popescu. Aici va funcţiona, foarte probabil, piscina unui hotel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS