17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalInspectorii sanitari invadează pieţele

Inspectorii sanitari invadează pieţele

Comercianţii de carne de miel, ouă şi alte produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale mai au o zi la dispoziţie să intre în legalitate. De astăzi, inspectorii sanitari vor da iama prin pieţe, târguri şi supermarketuri.

Potrivit dr. Marian Voinescu, inspector-şef al Inspecţiei Sanitare de Stat a ASP Dolj, astăzi încep controalele în pieţe şi alte unităţi de desfacere a produselor alimentare, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV). „Vom controla magazinele de desfacere a produselor de carne, precum şi pe cele din pieţele agroalimentare, pentru a vedea dacă sunt respectate normele igienico-sanitare privind vânzarea cărnii, a ouălor şi a produselor lactate“, a declarat Marian Voinescu.

De joi şi până sâmbătă, echipe mixte de inspectori ASP şi DSV vor controla modul în care decurg sacrificările de miei pentru Paşte, sursele de apă din locurile amenajate pentru tăiere şi respectarea normelor de igienă. Echipele de control vor acţiona în Craiova şi pe diferite trasee din judeţ, pentru „a-i surprinde“ pe cei care taie şi comercializează miei la colţ de uliţă.

Inspectorii sanitari nu au ţinut secrete traseele, acţionând conform principiului „un hoţ informat este mai uşor de prins“. Acestea vor investiga pieţe agroalimentare, uliţe şi târguri din Craiova şi din afara Craiovei, pe traseele Craiova – Filiaşi, Craiova – Bechet, Băileşti – Calafat.

Comercianţii de ocazie trebuie să ştie că, dacă vor să scape de amenzi usturătoare care pot ajunge şi la 10.000 de lei, mieii trebuie să aibă toate certificatele care să ateste că pot fi scoşi la vânzare fără a prezenta risc de îmbolnăvire pentru consumatori. În Craiova, sacrificarea mieilor este permisă doar în zona special amenajată din Târgul Romaneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS