14.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProcurorii au decis: romii au fost împuşcaţi legal

Procurorii au decis: romii au fost împuşcaţi legal

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a încheiat cercetările pentru purtare abuzivă în cazul poliţiştilor din Vârvoru de Jos, care au împuşcat doi romi, soluţia fiind de neîncepere a urmăririi penale

Procurorii doljeni au încheiat cercetările privind modul în care au acţionat cei doi oameni ai legii din comuna Vârvoru de Jos în altercaţia din seara de 8 aprilie, soldată cu doi romi împuşcaţi şi un poliţist rănit.

Agentul-şef Anuţian Popa, şeful de post din Vârvoru de Jos, şi ajutorul său, Marcel Nicolcea, au fost cercetaţi pentru purtare abuzivă de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, după ce aceia de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi-au declinat competenţa în acest caz.

Dosarul i-a fost repartizat unui procuror luni, iar ieri, după trei zile de cercetări, acesta a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă a celor doi poliţişti.

 

Romi puşi pe scandal

 

Procurorii doljeni au stabilit că marţi, 8 aprilie, poliţiştii din Vârvoru de Jos au fost solicitaţi să se deplaseze în zona bălţii Fântânele pentru a identifica autorii unei agresiuni comise asupra lui Nicolae Tulitu, administratorul lacului. Poliţiştii au plecat spre locul indicat, însă pe drum, în zona Ciutura, au văzut trei autoturisme care mergeau cu viteză mare. Oamenii legii au coborât din Loganul cu care se deplasau şi au făcut semnal regulamentar de oprire, însă şoferii celor trei autoturisme au mărit viteza şi au încercat să-i lovească pe poliţişti. Aceştia din urmă au scos pistoalele şi au tras focuri de avertisment, moment în care şoferii au oprit, iar din cele trei maşini au coborât zece bărbaţi, aflaţi în stare de ebrietate. Aceştia au început să înjure poliţiştii şi să-i ameninţe cu moartea, unul dintre ei având un cuţit în mână. Au fost trase focuri de avertisment în aer, însă bărbaţii au continuat să înainteze spre oamenii legii.

Romii s-au împărţit în două grupuri, fiecare încercând să atace câte un poliţist. Şeful de post a fost lovit de un rom cu mânerul unui cuţit în cap, moment în care Nicolcea a tras şi l-a rănit în picior pe Pătru Nistor, zis Savant. Romii s-au urcat în maşini şi au fugit, nu înainte de a încerca din nou să-i accidenteze pe poliţişti, care au tras spre cauciucurile maşinilor.

Atunci a fost rănit şi Mircea Bâlteanu, pasager într-unul dintre cele trei autoturisme, acesta fiind prins după trei zile de poliţişti. Pătru Nistor şi încă doi romi au fost reţinuţi în aceeaşi zi.

„Riposta a fost justificată“

 

După finalizarea cercetărilor în acest caz, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că uzul de armă s-a făcut în conformitate cu condiţiile legii. Reprezentanţii Parchetului au precizat că „riposta a fost justificată întrucât poliţiştii încercau să oprească autorii unei infracţiuni. Soluţia dată de procuror în acest caz a fost de neîncepere a urmăririi penale“, a declarat procurora Crenguţa Lionte, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În urma cercetărilor s-a stabilit că Nicolcea a utilizat arma, trăgând în agresori atunci când integritatea corporală şi viaţa colegului său au fost puse în pericol. De asemenea, s-au respectat dispoziţiile legislaţiei în vigoare, poliţistul trăgând la picioarele agresorilor. Dosarul urmează să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj cu violenţă asupra poliţistului şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII