10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBulucea, în spital

Bulucea, în spital

Fostul primar al Craiovei, Vasile Bulucea, de 78 de ani, a fost internat la Spitalul Municipal „Filantropia“ Craiova, acesta suferind de mielom multiplu, o boală a sângelui. Conform conducerii Spitalului „Filantropia“, fostul edil a fost internat în Clinica de hematologie încă de pe 12 martie. „Pacientul a fost diagnosticat cu mielom multiplu, stadiul 3B, adică un cancer de sânge, în termeni populari. I s-au administrat citostatice până luni, când a fost transferat la Secţia de terapie intensivă“, a explicat ec. Mihai Coman, managerul Spitalului „Filantropia“. Acesta a mai spus că Vasile Bulucea avea o stare generală alterată atunci când a fost transferat, mai ales din cauza tratamentului cu citostatice. Între timp, starea de sănătate a fostului primar al Craiovei s-a îmbunătăţit, în prezent fiind în afara oricărui pericol. Medicii Spitalului „Filantropia“ au mai precizat că Vasile Bulucea va rămâne sub observaţie până săptămâna viitoare.

Vasile Bulucea a fost primar al Craiovei din 1973 până în 1977, când a fost numit de Nicolae Ceauşescu ministrul transporturilor. După revoluţie, Bulucea a revenit în fruntea municipalităţii. În 1996 a câştigat alegerile din partea Partidului Socialist al Muncii. În 2000, Bulucea a trecut la PDSR, reuşind să câştige încă un mandat. În 2004, acesta a candidat din partea Forţei Democrate, obţinând însă un modest şase la sută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII