Acasă Local Târgujienii, nemulţumiţi de lipsa parcărilor

Târgujienii, nemulţumiţi de lipsa parcărilor

-


Campania „Fii vocea cartierului tău!“, lansată de Gazeta de Sud la Craiova, a debutat miercuri seară în municipiul Târgu Jiu. Cetăţenii şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari din zona centrală a oraşului au prezentat autorităţilor problemele cu care se confruntă, situaţia câinilor comunitari şi cea a parcărilor fiind cele mai discutate.

 

La prima întâlnire din cadrul campaniei „Fii vocea cartierului tău!“ au participat cetăţeni care locuiesc pe străzile 22 Decembrie, Geneva, Gheorghe Doja, Carpaţi, Traian şi Siretului, dar şi din zonele Victoriei – Centru, Republicii şi Argeş-Plevnei-Hotel Gorj. La acţiunea organizată de Gazeta de Sud şi găzduită de Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ au venit Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, Ion Tudor, directorul Poliţiei Comunitare, Romeo Tobă, directorul societăţii Polaris, care se ocupă de curăţenia din oraş, dar şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Locatarii blocurilor din zona centrală a municipiului au mărturisit că una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă este cea a câinilor comunitari. „Nu se mai poate! Sunt prea mulţi câini şi, din păcate, unii locatari le dau să mănânce în faţa scărilor de bloc sau, şi mai rău, le aruncă resturi de mâncare direct de pe balcon. Am cerut de mai multe ori ajutor de la primărie, au venit de la ecarisaj, i-au luat, dar apoi unii cetăţeni au mers după câini la adăpost şi i-au adus înapoi. Se face foarte multă mizerie de la simplul fapt că unii locatari le aruncă mâncare. O dată, în preajma sărbătorilor pascale, am văzut o căpăţână de miel de care trăgeau doi-trei câini comunitari. E prea multă mizerie“, a spus Mirela Lătăreţu, preşedinta Asociaţiei de proprietari nr. 2, care locuieşte pe strada Smârdan din centrul municipiului. „Câini sunt şi pe Victoria, în centrul oraşului. Miercuri am văzut unii morţi pe acolo. Vii sau morţi, maidanezii sunt o problemă. Sunt destul de mulţi în acest oraş“, a afirmat alt localnic.

„Problema câinilor e una naţională!“

Campania organizată de cotidianul Gazeta de Sud a fost caracterizată de Florin Cârciumaru drept „o idee foarte bună şi o nouă oportunitate de dialog între cetăţeni şi autorităţi“. Asaltat de întrebările locatarilor legate de câinii comunitari, Florin Cârciumaru a recunoscut că problema cetăţenilor nu are, momentan, rezolvare: „Am fost pe strada Smârdan de mai multe ori, pentru diferite probleme. Problema câinilor comunitari este naţională, în întreaga ţară sunt dificultăţi legate de rezolvarea ei. Intenţionăm să amenajăm un centru canin şi am trimis o delegaţie la Braşov pentru documentare. Acolo există singurul centru din România. Lucrăm la un proiect, dar, din păcate, problema câinilor comunitari nu poate fi rezolvată într-un timp scurt, nu avem oraşul închis. Chiar dacă îi luăm de pe străzi, vor veni alţii. Sunt cetăţeni din alte judeţe care îi aduc aici“, a spus Cârciumaru.

Reprezentantul autorităţii locale a mai declarat că problema maidanezilor este „spinoasă“ pentru că „sunt două tabere: cei care apără aceste animale şi cei care vor să fie rezolvată problema“. „Unii locatari, după cum a spus şi doamna Lătăreţu, iubesc câinii, le dau mâncare şi îi acceptă pe lângă blocuri. Alţii vor ca animalele să fie luate de pe străzi. Noi suntem la mijloc. Mai intervin şi cei de la Protecţia animalelor şi, după cum am mai spus, problema nu poate fi rezolvată decât într-un timp mai lung“, a declarat Florin Cârciumaru. Acesta a promis însă că va trimite angajaţii de la Serviciul de ecarisaj să adune câinii de pe strada Smârdan.

Termen de aproximativ 40 de zile

Marius Ionescu, director tehnic la Primăria Târgu Jiu, este unul dintre cei care se vor ocupa de construirea noului adăpost pentru câinii comunitari din oraş. Acesta a spus că în aproximativ 40 de zile va începe acţiunea de prinderea maidanezilor de pe străzile din municipiu şi ducerea lor la adăpost. „Modelul adăpostului de la Braşov este impresionant. Problema terenului la Târgu Jiu a fost rezolvată, vom putea construi şi, în maximum 40 de zile, se va trece la prinderea, crotalierea şi ciparea câinilor maidanezi. Animalele vor rămâne în adăpost până când vor fi adoptate sau până când vor îmbătrâni. Nu li se va mai da drumul pe străzi, vom face imposibilă întoarcerea câinilor în comunitate“, a afirmat Marius Ionescu.

Parcările, eterna problemă din centrul municipiului

Numărul maşinilor din municipiul Târgu Jiu a crescut în ultimii ani. Cetăţenii s-au plâns autorităţilor că nu mai au loc pe trotuare şi prin cartiere din cauza maşinilor parcate aiurea. „În toate zonele oraşului sunt maşini foarte multe, iar proprietarii parchează mereu pe trotuar, astfel încât locatarii nu mai au loc. Ce le putem face? Nu prea avem ce. Poate dumneavoastră veţi găsi o soluţie. Noi suntem sătui!“, a afirmat Gabriel Safta, reprezentantul Asociaţiilor de proprietari nr. 83 şi 132 din zona Victoria.

Nemulţumit de numărul mare al maşinilor s-a declarat şi Emil Garcea, locatar din zona centrală. „Pe strada Victoriei, în faţa străzii Nicolae Bălcescu, sunt o mulţime de automobile parcate pe trotuar. Unele dintre ele sunt de vânzare şi nu ar trebui să fie parcate acolo. Nu avem pe unde trece. Au mai venit poliţiştii comunitari şi le-au pus afişe, dar nu le ridică nimeni. Dacă vin să ridice vreo maşină, iau Daciile vechi, de cele străine nu se ating! Nu este corect“, a afirmat bărbatul.

Aceeaşi problemă există şi în zona străzii Popa Şapcă. „Maşini peste maşini, parcate te miri unde! Nu o să mai avem pe unde trece“, a spus alt cetăţean.

În zona Victoriei-Centru, gangurile dintre blocuri sunt blocate de maşini, astfel încât, în caz de urgenţă, ambulanţa sau maşina pompierilor nu ar mai avea pe unde trece: „Parchează autoturismele în dreptul gangului, dar acesta a fost creat cu scopul de ieşire suplimentară. În cazul în care vin pompierii, nu au cum să ajungă la incendiu. Nici gunoierii nu au avut într-o zi cum să ia ghena să o golească. Să spună domnul de la Polaris! A venit în cartier şi a văzut cum o maşină era parcată chiar în faţa ghenei. Le-am spus să mute maşina pe răspunderea mea. Aşa ceva nu se mai poate! Fiecare parchează unde vrea, fără să se gândească la consecinţe. Faceţi ceva!“, s-a plâns un localnic.

Soluţia: parcare cu barieră

Primarul Florin Cârciumaru le-a promis cetăţenilor că va încerca să rezolve această problemă, pe care şi-a notat-o în agenda de lucru: „Singura soluţie este să punem bariere la intrarea în fiecare cartier… Vom stabili cu ce zonă vom începe. Astfel, fiecare proprietar de maşină va avea o cartelă pe baza căreia va putea intra în parcare. Nu vor mai putea intra alţi conducători auto să ocupe parcările. Cartierul va fi închis şi vom asigura paza cu ajutorul poliţiştilor comunitari. Probabil vor exista cetăţeni care vor distruge aceste bariere, dar locatarii trebuie să ne solicite montarea lor. Toţi trebuie să fie de acord“. Reprezentanţii primăriei nu au făcut public un termen de demarare a acestei acţiuni.

Cantina socială îi nemulţumeşte pe locatarii din zona Pieţei Centrale

Unii participanţi la „Fii vocea cartierului tău!“ le-au spus reprezentanţilor autorităţilor locale că sunt nemulţumiţi de lucrările de modernizare a Cantinei de ajutor social, situată în zona Pieţei Centrale. Preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 62 a spus că majoritatea locatarilor din cadrul asociaţiei au semnat împotriva acţiunii de modernizare a imobilului. „Am făcut un tabel cu semnături ale locatarilor, am strâns câteva sute. Nu suntem de acord cu modernizarea cantinei, dorim să fie mutată în altă parte. De sărbători, când se dau ajutoare, este dezastru acolo, în spatele cantinei, în faţa blocurilor noastre. Se face mizerie, unii dintre romii care primesc alimente de acolo îşi fac nevoile prin scările de bloc sau prin spatele imobilelor. Îi pot vedea copiii, este ruşinos! Nu mai vrem cantina de ajutor social acolo!“, a spus Dumitru Pârvan. Acesta a vorbit şi în numele oamenilor din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 63 din aceeaşi zonă.

Primarul Cârciumaru s-a arătat mirat de existenţa acestei probleme. „Nu ştiam că vă confruntaţi cu această problemă în zona cantinei. Trebuia să faceţi o sesizare mai de mult, este prima dată când aud aşa ceva. Însă, din păcate pentru dumneavoastră, cantina de ajutor social nu poate fi mutată. Este în zona Pieţei Centrale de 30 de ani. Nu am cum să o mut, cum spuneţi dumneavoastră, în zona Coloanei Infinitului. Cantina asigură hrana la şase sute de oameni şi mulţi dintre ei sunt bătrâni şi nu pot merge prea departe pentru hrana pe care o primesc. Nici mie nu îmi convin multe lucruri, dar unele care se pot rezolva, iar altele nu. O să vin în zonă şi vom clarifica problema în ceea ce priveşte mizeria“, a spus Cârciumaru.

Cetăţenii au mai sesizat faptul că muncitorii care efectuează lucrările de modernizare a cantinei au făcut multă mizerie, pe care nu au strâns-o. „Au dărâmat totul pe acolo, nu mai avem unde parca maşinile, nu mai avem pe unde trece“, a mai spus Pârvan. Primarul a promis că va ajunge în cel mai scurt timp la faţa locului pentru a clarifica situaţia.

Probleme diverse

Un cetăţean a spus că este nemulţumit de faptul că la semafoarele din centrul municipiului, în zona magazinului Parâng, timpul care este acordat pietonilor pentru a traversa strada este foarte mic: „Sunt bătrân, dar mai sunt şi alţii ca mine, nu avem timp să traversăm strada. Să vorbiţi dumneavoastră la poliţie să mărească timpul“.

Edilul a promis că va încerca să rezolve această problemă. Alt cetăţean din zona centrului i-a cerut directorului Romeo Tobă, de la Polaris, să mai aducă la blocurile situate pe strada Popa Şapcă două containere pentru gunoi: „Avem în zonă mai multe restaurante şi magazine, iar ghenele nu sunt suficiente“. Tobă a spus că problema va fi rezolvată până la sfârşitul acestei săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS