11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAjutoare din Olanda pentru câinii fără stăpân

Ajutoare din Olanda pentru câinii fără stăpân

O fundaţie olandeză a adus ieri la Slatina un camion cu ajutoare constând în hrană, cuşti, cădiţe şi jucării pentru câinii de la adăpostul „Prietenii noştri“. De asemenea, în perioada următoare, câinii din adăpost vor fi daţi spre adopţie unor familii din Olanda, în urma unui contract încheiat între fundaţia „Dogs Adoptions“ şi asociaţia „Prietenii noştri“.

Impresionaţi de situaţia câinilor fără stăpân, olandezii au spus că au de gând să investească sume importante de bani în adăpostul din Slatina. Ei intenţionează să ofere sprijin pe o perioadă de zece ani şi să acopere toate costurile necesare transportului, tratamentelor, microcipării şi realizării paşapoartelor pentru animalele care vor fi date spre adopţie. Coordonatoarea adăpostului, Felicia Ristea, s-a arătat foarte mulţumită de ajutoarele primite. „Am primit cantităţi mari de hrană, cuşti, cădiţe, jucării. Sperăm să colaborăm foarte bine cu dânşii. Am încheiat, pentru început, un contract pentru adoptarea a 150 de căţei, iar în cei zece ani de colaborare care vor urma cred că vom reuşi să dăm spre adopţie toţi câinii din adăpost“, a spus Ristea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII