10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBordel în centrul Severinului

Bordel în centrul Severinului

MEHEDINŢI. Membrii conducerii hotelului Tineretului din Drobeta Turnu Severin, situat în clădirea fundaţiei cu acelaşi nume, unde este şi Casa Tineretului din municipiu, s-au gândit să facă primul pas spre legalizarea prostituţiei în oraşul de pe malul Dunării. Cu doar 25 de lei, un cuplu se poate destrăbăla timp de două ore în una dintre camerele hotelului şi nu puţini sunt cei care apelează la noile servicii hoteliere puse la dispoziţia clienţilor.

Dacă unii turişti care într-adevăr se cazează în hotel se amuză când aud „zgomotele“ colegilor lor de cameră, o învăţătoare de la o şcoală generală din Severin nu a mai suportat şi a sunat ziariştii. „Eram în timpul unei ore libere şi am ieşit cu clasa să vizităm o expoziţie de reptile. În holul Casei Tineretului, copiii au început să râdă înfundat şi să îşi dea coate. Prin peretele Casei Tineretului, din partea unde este un hotel, se auzeau chicoteli şi sunete ciudate. Imediat am luat elevii de la expoziţie şi am plecat spre şcoală“, a spus învăţătoarea.

Spre surprinderea noastră, atunci când am ajuns la hotelul cu pricina, se auzeau „zgomote“ chiar şi de la parterul clădirii, unde se afla şi un echipaj de la Poliţia Comunitară. Întrebată ce se întâmplă în hotel, directoarea a spus: „Tarifele noastre sunt de 25 de lei de persoană pentru 24 de ore, dar avem şi un tarif de ordine interioară de 25 de lei, pe care îl plătesc cuplurile pentru a se caza două ore. Nu cred că ar trebui să scrieţi acest lucru, este ceva de bucătărie proprie, cum s-ar spune“, a declarat Magda Paleacă, directoarea hotelului Tineretului din Severin.

Locul este binecunoscut de severineni. „Se ştie de mult timp ce se întâmplă aici. Vine o tipă dintr-o parte, tipul din alta, urcă sus, stau cam o oră, după care coboară să mănânce, că li se deschide apetitul“, a spus ospătăriţa unui local din zona hotelului.

Aici vin cu bărbaţi şi tinere care nu au împlinit 18 ani. „Aveam o cunoştinţă, un bărbat care avea 22 de ani. Eu am 16 ani şi sunt la şcoală la «Paulian». Într-o zi am chiulit de la o oră şi prietenul ăsta al meu, Doru îl chema, a zis: «Hai la hotelul Tineretului să stăm ora asta într-o cameră, că am aici o prietenă care ne lasă înăuntru». Eu, credulă, am acceptat. A mers la recepţioneră, i-a dat 15 lei, nu i-a dat buletin, nu i-a dat nimic şi a primit o cheie. Ajunşi în cameră, Doru şi-a schimbat comportamentul şi a început să mă forţeze să mă dezbrac. Am fugit, iar la parter i-am zis recepţionerei: «Ce este, doamnă, aici, bordel? De ce nu îi legitimaţi pe clienţi? Apoi am plecat», şi-a povestit păţania o elevă din Severin.

 

Eram în timpul unei ore libere şi am ieşit cu clasa să vizităm o expoziţie de reptile. Prin peretele Casei Tineretului, din partea unde este un hotel, se auzeau chicoteli şi sunete ciudate. Imediat am luat elevii de la expoziţie şi am plecat spre şcoală“

O învăţătoare de la o şcoală generală din Severin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU