21.7 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivalul muzicii, la final

Festivalul muzicii, la final

Concertul extraordinar de sâmbătă, 1 decembrie, încheie apoteotic cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului „Craiova Muzicală“. Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia“ şi Corul de Fete al Liceului de Artă „Marin Sorescu“, sub bagheta dirijorului Florentin Mihăescu, vor interpreta „Matthaus-Passion“, BWV 244, versiunea integrală, una dintre cele mai importante referinţe valorice ale istoriei muzicii, exercitând, de-a lungul timpului, o influenţă copleşitoare asupra umanităţii. Prin colosalul angrenaj al distribuţiei orchestrale, corale şi solistice, lucrarea reprezintă o veritabilă sinteză ideatică a spiritualităţii germane, ale cărei idealuri de „împlinire şi reîntregire absolute în timp“ (cf. G. W. Fr. Hegel) se oglindiseră magistral în creaţia unor personalităţi de geniu, precum A. Dürer şi G.W. von Leibniz. Exponent de seamă al eticii lutherane, J.S. Bach a ctitorit, odată cu Matthäus-Passion, o maiestuoasă „cetate a spiritului uman“, în semn de sublimă ofrandă adusă „Cetăţii semeţe a lui Dumnezeu“ („Ein feste Burg ist unser Gott“).

Scris pentru cinci voci soliste (dar care îşi asumă mai multe roluri biblice), dublu cor şi dublă orchestră – pe libretul lui Christian Friedrich Henrici (cunoscut sub pseudonimul Picander), oratoriul se întemeiază pe capitolele nr. 26 şi 27 din Evanghelia după Matei.

Motivul patimilor cristice (Vir dolorum) l-a obsedat, de altfel, pe compozitor, acestea revenind asupra lui de trei ori pentru a-l utiliza ca sursă de inspiraţie în elaborarea celor trei oratorii: Patimile după Matei, Patimile după Ioan şi Patimile după Marcu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS