13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRăniţi la ieşirea din Craiova

Răniţi la ieşirea din Craiova

Doi bărbaţi au fost răniţi marţi seară, în jurul orei 21.00, pe DN6, la ieşirea din Craiova, după ce şoferul unui Oltcit a lovit un autoturism care circula regulamentar. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit după primele cercetări de la faţa locului că Vlad Stoica, de 43 de ani, în timp ce conducea un Oltcit dinspre Cârcea către Craiova, din cauza neatenţiei, într-o curbă uşoară a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism Dacia papuc. În urma impactului, şoferul Daciei, Eugen Vancea, de 34 de ani, din Caracal, a fost rănit grav, iar George Ionescu, de 47 de ani, din localitatea doljeană Tatomireşti, pasager în Oltcit, a fost rănit uşor, victimele accidentului fiind transportate la Spitalul de Urgenţă Craiova. Medicii doljeni au stabilit că Vancea a suferit patru fracturi la piciorul stâng, Ionescu scăpând doar cu câteva zgârieturi. Vlad Stoica a refuzat controlul cu etilotestul şi recoltarea de probe biologice, poliţiştii de la Rutieră efectuând cercetări în acest caz pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuzul recoltării de probe biologice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS