Știri de ultima orăLocalGlasul cântecului românesc, la Prundeni

Glasul cântecului românesc, la Prundeni

Vâlcea. Primăria Prundeni, Centrul de Cultură şi Educaţie Zăvideni şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Vâlcea în colaborare cu TvRM, au organizat la sfârşitul săptămânii trecute Festivalul Naţional de Folclor – faza judeţeană „Glasul cântecului românesc“ Prundeni 2007.

Manifestarea s-a desfăşurat sub forma unui concurs de interpretare pe scena sălii de spectacole a Centrului de Cultură şi Educaţie Zăvideni. Fiecare dintre cei patru concurenţi a fost susţinut de un interpret consacrat. Aceştia au fost invitaţii de onoare ai festivalului: Constantin Enceanu, Nineta Popa Ionescu, Maria Ghinea şi Vasile Ciobanu.

Potrivit organizatorilor, concurenţii au fost supuşi la şase probe: interpretarea unei doine, interpretarea unui cântec din repertoriul personal, descrierea costumului popular, recunoaşterea unui interpret din videoteca televiziunii România de Mâine, probă teoretică privind cunoaşterea zonei etno – folclorice a judeţului Vâlcea, interpretarea unui cântec din repertoriul unui solist consacrat, din altă zonă folclorică a ţării. „Juriului nu i-a fost greu să spună cine va merge mai departe, pentru că doi concurenţi au fost remarcaţi încă de la primele probe. Cei care vor merge la faza naţională sunt doi tineri din Vaideeni: Anamaria Iorga, care a câştigat Marele Premiu al Festivalului „Lada de zestre“ de la Râmnicu Vâlcea din acest an, şi Bogdan Cioranu“, a spus Florin Epure, şeful Direcţiei de Cultură. Faza finală se va desfăşura în luna februarie 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS