30.1 C
Craiova
miercuri, 12 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMai multe cartiere din Târgu Jiu, lăsate în beznă

Mai multe cartiere din Târgu Jiu, lăsate în beznă

Locuitorii mai multor cartiere din Târgu Jiu şi-au amintit de perioada comunistă, fiind nevoiţi să stea în case la lumina felinarelor.

GORJ. O parte din cartierul 9 Mai din Târgu Jiu, precum şi alte zone din oraş au rămas luni seară în întuneric. O pană de curent a lăsat în beznă, timp de peste o oră, sute de blocuri, unităţi de învăţământ, magazine şi alte unităţi. Între ora 19.15 şi 20.30, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Toate activităţile au fost paralizate. Elevii au plecat mai devreme acasă de la şcoală, pentru că orele de curs nu s-au mai putut desfăşura, magazinele au fost închise, iar locatarii din blocurile de locuinţe şi-au scos din cămări lămpile prăfuite. Oamenii şi-au amintit de vremurile de dinainte de Revoluţie, când erau nevoiţi să aprindă lămpile din cauza întreruperilor de energie electrică. „Am fost nevoiţi să aprindem o lumânare ca să putem să ne descurcăm prin casă. De pe timpul lui Ceauşescu nu am mai mâncat la lumânare. Nu am mai avut ce face şi m-am băgat în pat foarte devreme, pe la ora 20.00. Nu ştiu ce se întâmplă, că se mai luase lumina cu câteva seri înainte“, a spus Cristian Diaconescu, locatar din zona Casei Tineretului.
În aceeaşi zi, timp de aproape o oră, cartierul 23 August din Târgu Jiu a mai fost afectat de o pană de curent, iar cu câteva zile în urmă, tot în cartierul 9 Mai, energia electrică a fost întreruptă mai mult de o jumătate de oră. 

Reţeaua a fost suprasolicitată

Reprezentanţii CEZ spun că pana de curent s-a produs din cauza suprasolicitării reţelei. „În urma suprasolicitării reţelei, s-a produs defectarea unui cablu subteran de medie tensiune, rămânând nealimentată parţial cu energie electrică zona cuprinsă în perimetrul străzilor 8 Mai – 9 Mai -Gara municipiului Târgu Jiu, fiind totodată afectat şi iluminatul public din mai multe zone ale municipiului. Echipele de intervenţie ale societăţii CEZ Distribuţie au intervenit imediat pentru identificarea cablului defect şi realimentarea consumatorilor din zonele afectate“, se precizează într-un comunicat al CEZ Târgu Jiu. Potrivit reprezentanţilor CEZ, lucrările de remediere a avariei au continuat şi ieri.
În comunicatul de presă emis de CEZ se mai precizează că întreruperea de energie electrică din aceeaşi zi a fost cauzată de lucrătorii unei firme care efectuau săpături în zonă: „Lucrătorii unei firme ce efectuau săpături în zona 23 August au rupt din greşeală un cablu electric de medie tensiune ce alimenta o bună parte din zona de sud a municipiului. Din acest motiv, locuitorii din zonă au rămas temporar fără energie electrică în intervalul orar 15.30 – 16.10. Echipele de intervenţie ale societăţii CEZ Distribuţie au intervenit imediat pentru realimentarea consumatorilor din zonele afectate, prin preluarea consumului din alte linii electrice“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS