Știri de ultima orăLocalELECTROPUTERE, vândută într-o săptămână

ELECTROPUTERE, vândută într-o săptămână

Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a întocmit programul ceremoniei de semnare a contractului de privatizare a ELECTROPUTERE Craiova, au dezvăluit ieri reprezentanţii societăţii craiovene. Potrivit liderului sindical Aurel Bojenoiu, evenimentul va avea loc în cel mult o săptămână.

„Se lucrează la forma finală a programului. Cel mai devreme la sfârşitul acestei săptămâni şi cel mai târziu la mijlocul celei viitoare urmează să fie semnat contractul la Craiova, în prezenţa reprezentanţilor investitorilor şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor din Arabia Saudită. Ceremonia va include şi vizitarea a două dintre fabricile reprezentative din componenţa ELECTROPUTERE“, a declarat Bojenoiu. Informaţia a fost confirmată şi de directorul general al societăţii, Cornel Mondea. „În cel mult zece zile o să semnăm contractul“, a afirmat Mondea, care a precizat că în aceste condiţii statul român a primit aviz favorabil din partea Comisiei Europene. Până la închiderea ediţiei, AVAS nu confirmase oficial această informaţie. Pachetul majoritar de 62,8% din acţiunile ELECTROPUTERE Craiova urmează să fie preluat de compania saudită Al Arrab Contracting Company, contra sumei de 2,3 milioane de euro. Saudiţii vor aduce însă 120 de milioane de euro, diferenţa de bani urmând să fie folosită pentru plata datoriilor pe care societatea le are către stat, pentru investiţii şi capital de lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII