14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024

Scurte ştiri

Baschet (f), Divizia A. CET a trecut uşor şi de Naţional

CET Govora a întâlnit ieri, de la ora 11.30, într-un joc devans, contând pentru etapa a doua, pe Naţional Iaşi. Vâlcencele au început puţin cam relaxate jocul cu moldovencele, iar în minutul trei, Naţional conducea cu 11-8. Certate de tehnicianul Mihai Toma, govorencele şi-au revenit, iar din acel moment Naţional Iaşi nu a mai contat în joc. Primul sfert a fost adjudecat de fetele lui Toma cu 22-13, iar al doilea, cu 18-10. După pauză, a urmat cel mai bun sfert al echipei gazdă, câştigat cu 26-7. Ultimele zece minute au fost mai echilibrate în ceea ce priveşte numărul de puncte înscrise, 17-15. Acest lucru a fost generat şi de faptul că Florina Diaconu, cea mai bună marcatoare vâlceană de până atunci, a comis cea de-a cincea greşeală personală şi a părăsit terenul de joc. Scorul final al întâlnirii a fost 83-45. Pentru CET Govora au marcat: Carmen Bagiu (2), Luiza Voinea (19), Cristina Duma (7), Florina Diaconu (19), Laura Bocoş (17), Raluca Ungureanu (12), Ana Chirilă (2). De la Naţional Iaşi, cele mai multe puncte le-au marcat Manuela Tecoanţă (12) şi Ala Cauşan (9).
Adi STROESCU

Scrimă. Craiovenii pleacă la Europene

Spadasinii juniori de la CSM-LPS „Petrache Trişcu“ din Craiova vor participa în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie, la Campionatul European de scrimă, care se va desfăşura în capitala Cehiei, Praga. Oltenii vor pleca în două „tranşe“, în această dimineaţă lotul masculin, condus de antrenorul Dumitru Popescu, iar luni vor merge fetele, împreună cu profesorul Ion Bărbosu. La masculin, Bănia va fi reprezentată de Daniel Nica, Dorian Pîrvan şi Mădălin Popescu, iar la feminin, de Andreea Cătălina, Marina Tiţa şi Raluca Sbîrcea. Obiectivul spadasinilor români este depăşirea performanţelor de anul trecut, adică locul cinci obţinut la masculin şi poziţia a opta la feminin. „Este o generaţie la început de drum, aşa că nu avem obiective măreţe. La echipe vrem să ne consolidăm poziţiile ocupate anul trecut, iar la individual dorim să ne clasăm cât mai sus“, a spus antrenorul Ion Bărbosu.
Daniela MITROI

Handbal (f), Liga Campionilor. Oltchim nu se teme de Viborg

Tot lotul Oltchimului împreună cu tehnicienii Tadici şi Popa şi cu preşedintele Ioan Gavrilescu au organizat ieri o conferinţă de presă, la Sala „Traian“, în care au prefaţat întâlnirea de zile mari de duminică, din Liga Campionilor.„Cunosc bine această formaţie. Este puternică, dar nu de neînvins. O putem bate dacă vom avea o apărare foarte bună şi o poartă în zi excelentă. Trebuie să dăm multe goluri pe contraatac şi pe faza a doua, unde noi excelăm“, a spus Narcisa Lecuşanu, handbalistă care a jucat ani buni în Danemarca. Preşedintele Ioan Gavrilescu este şi mai optimist: „Viborg este o echipă bună, dar are ghinionul că va juca cu o formaţie şi mai bună. Nici ele, nici noi nu putem surprinde cu mare lucru, ne ştim din înregistrările video. Cred că tactica va face diferenţa şi am încredere în Gheorghe Tadici şi Popa Seviştean. Şi un rezultat de egalitate ar fi bun, dar cu toţii vrem să ne impunem“. Tehnicianul Tadici şi-a completat şeful direct: „Noi suntem naţionala României, e drept, dar Viborg este o selecţionată mondială cu cele mai bune handbaliste din Norvegia, Danemarca, Germania şi Muntenegru, plus românca Vărzaru. Au cea mai bună linie de nouă metri din lume. Cu toate acestea, sper la un succes clar, asta însemnând o diferenţă de la trei goluri în sus“.
Andi NICULESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS