21.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPreot fără salariu

Preot fără salariu

Preotul paroh de la Câmpu lui Neag nu şi-a mai primit salariul de aproape un an din cauză că nu reuşeşte să strângă bani de la enoriaşi.

Majoritatea fondurilor care ajung la Parohie sunt folosite pentru diferite reparaţii în biserică şi pentru plata taxelor şi impozitelor. Preotul paroh Mitică Băloi a spus că anul acesta nu a reuşit să-şi strângă banii de salariu şi a ajuns să trăiască doar de pe urma diferitelor servicii religioase la care este chemat de comunitate. „Nu e prea bine, după 30 de ani de slujit, statul să îţi dea salariul minim şi nici pe acela să nu-l poţi lua. Cu ce adun din contribuţii, după ce plătesc la asigurările sociale şi unde mai trebuie, rămân cu 100 – 150 de lei pe lună sau cu nimic. Acesta este salariul meu, dar ne descurcăm pentru că lucrează şi preoteasa. Copii nu mai avem la facultate să-i întreţinem, deci ne descurcăm. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu mor de foame că mă duc la ţară şi îmi aduc cele necesare“, a declarat părintele Băloi.

Părintele Băloi susţine că nu este singurul preot din Valea Jiului care se confruntă cu această situaţie şi că toţi preoţii din cătunele izolate ale Văii Jiului păţesc la fel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU