18.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTratament gratuit pentru copii

Tratament gratuit pentru copii

Pacienţii din judeţul Olt cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, cu afecţiuni predominant respiratorii şi ale aparatului locomotor sau ale sistemului nervos periferic, pot beneficia de tratament balneoclimateric gratuit la Sanatoriul de copii Buşteni. Anunţul a fost făcut de directorul de programe din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Olt, dr. Ramona Lesnic. Aceasta a precizat că toate costurile sunt suportate în cadrul Programului de Sănătate a Mamei şi Copilului. Pentru elevi se asigură, pe perioada tratamentului, şi accesul la cursuri şcolare, pentru a nu pierde anul de învăţământ. Pacienţii din categoriile amintite beneficiau şi până acum de tratament la sanatoriu, însă vestea bună este că unitatea din Buşteni şi-a mărit capacitatea. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numerele de telefon: 0249/411560 şi 0249/422603.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS