8.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalReţea de traficanţi de droguri anihilată

Reţea de traficanţi de droguri anihilată

Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) au anihilat miercuri în Craiova, după trei luni de monitorizare, o reţea de distribuţie de canabis, ecstasy şi haşiş.

Oamenii legii doljeni au intrat pe fir pe 19 iulie, sesizându-se din oficiu cu privire le existenţa în Craiova a unei reţele de distribuţie şi consum ilicit de droguri, coordonată de Ştefan Coandă, de 31 de ani, din localitate. Din reţea s-a mai stabilit că fac parte Lucian Voinea, de 31 de ani, Cătălin Dănilă, de 22 de ani, Irina Palea, de 24 de ani, şi Marilena Niţă, de 31 de ani, toţi din Craiova. După o perioadă de cercetări, miercuri a fost autorizată introducerea în grup a unui poliţist sub acoperire. Tot miercuri, ofiţerii BCCO Craiova au organizat flagranturi şi percheziţii domiciliare, ridicând peste o jumătate de kilogram de droguri.

Prinşi după trei flagranturi

Conform procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, miercuri a fost prins în flagrant Coandă, care a ridicat un colet de la poştă, în care s-au găsit 102 comprimate de esctasy, expediate de Cristian Aldea din Braşov. După flagrant s-a efectuat şi percheziţia la domiciliul lui Coandă, fiind descoperite 21,28 grame de canabis.

În aceeaşi zi a „picat“ şi Dănilă, acesta fiind prins în flagrant în timp ce vindea 30 de grame de canabis. La domiciliul acestuia s-au mai găsit 125 de grame din acelaşi drog. Tot miercuri a fost prins în flagrant şi Voinea, care încerca să vândă 40 de grame de canabis. În urma percheziţiei, acasă la Cătălin Voinea au mai fost găsite 350 de grame de canabis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII