23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLeo a fost condus pe ultimul drum

Leo a fost condus pe ultimul drum

Ion Leontin Bebu, craioveanul care a fost ucis şi tăiat bucăţi de una sau mai multe persoane care au rămas până acum necunoscute, a fost condus ieri pe ultimul drum. Sute de oameni, rude, prieteni, colegi de serviciu, vecini, dar şi persoane care îl ştiau numai din vedere pe Leo au fost alături de familia Bebu. Înmormântarea a avut loc la cimitirul Sineasca din Craiova.

La trei zile după ce s-a stabilit că bărbatul găsit mort în apropiere de Lugoj este Ion Leontin Bebu, anchetatorii încă nu au comunicat detalii despre mersul anchetei sau dacă există vreo pistă în acest caz. Prietenii şi colegii de serviciu ai lui Leo cred că acesta a fost ucis pentru o datorie, deoarece, în urmă cu ceva vreme, fusese bătut şi ameninţat.

Ana-Maria Safta, prietena lui Leo, a mărturisit printre lacrimi că l-a întrebat dacă are datorii, însă răspunsul a fost negativ. „Atunci când i-a fost scris pe maşină: „Dă-ne banii“, l-am întrebat dacă are datorii şi mi-a spus că nu. L-am mai întrebat dacă bănuieşte cine l-a ameninţat şi a zis că da, dar nu a vrut să îmi spună cine“, a povestit Ana Maria. Ultima amintire a tinerei despre Leo a rămas un SMS trimis pe 3 octombrie, cu mesajul: „Fato, te pup!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

27 COMENTARII