32.8 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalRaportul DNA, amânat

Raportul DNA, amânat

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis ieri să amâne pentru 8 octombrie dezbaterea pe fond a raportului Inspecţiei Judiciare, întocmit în urma controlului la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Reprezentanţii Secţiei pentru procurori a CSM au discutat ieri cu uşile închise dacă încep dezbaterile în ceea ce priveşte raportul inspecţiei la DNA, după ce vicepreşedintele CSM, Dan Chiujdea, a semnalat că DNA a ridicat probleme de natură procedurală în legătură cu inspecţia. „Se invocă de către DNA depăşirea limitelor competenţei inspectorilor. Nu am găsit metodologia şi nici documentul care să arate limitele pe care le are Inspecţia“, a declarat Chiujdea. Procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, ar fi vrut ca raportul Inspecţiei Judiciare să fie discutat ieri. „Poziţia mea era pentru discutarea raportului. Am primit raportul şi obiecţiunile. Metodologia nu este o chestie absconsă, este aprobată de CSM printr-un ghid. Dacă Inspecţia consideră că metodologia este facultativă, ce să facem?“, a spus Daniel Morar. Şi ministrul justiţiei şi-ar fi dorit ca CSM să dezbată raportul. „Eu cred că era bine să aflăm adevărul despre ce s-a întâmplat la DNA. Sunt lucruri grave şi, cu cât se află mai repede, cu atât mai bine“, a declarat ministrul Tudor Chiuariu. Nici procurorul general al României nu s-a arătat încântat de amânare. „Nu trebuia să se amâne, trebuia să se discute. Era un raport important“, a declarat procurorul general Laura Codruţa Kovesi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS