16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBătaie între minori la Izbiceni

Bătaie între minori la Izbiceni

Trei minori din comuna Izbiceni s-au luat la bătaie în plină stradă, sâmbătă seară, în timp ce se întorceau de la discotecă. Gheorghiţă O., de 16 ani, a plecat spre casă împreună cu doi prieteni, Lilian V. şi Ciprian B., ambii minori. Pe drum, între cei trei a avut loc o discuţie care, ulterior, a degenerat într-o bătaie în toată regula. În urma scandalului, Gheorghiţă O. a suferit răni serioase. El s-a prezentat la spital în cursul zilei de duminică pentru a primi îngrijiri. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut, contuzie pavilion auricular stâng, contuzie cervicală prin agresiune. După ce a primit îngrijirile medicale, minorul a părăsit spitalul. Potrivit informaţiilor primite de la şeful Poliţiei Izbiceni, victima a depus plângere împotriva agresorilor. „Continuăm cercetările. Victima a depus plângere împotriva celor care l-au bătut, iar noi l-am îndrumat să meargă la medicul legist pentru a scoate un certificat medico-legal. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care băiatul are nevoie vom stabili pedeapsa pentru agresori. Le vom întocmi dosar penal sau îi vom amenda“, a spus şeful Poliţiei Izbiceni, Marian Florică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS