Mijlocul lui iulie. Salcia, o comuna mehedinteana pe malul Dunarii. Iertata de inundatii in primavara, dar toropita acum de canicula, asezarea aproape ca a amortit. Intr-un singur loc viata mai zvâcneste din când in când, precum sângele infierbântat de rachiu: la cârciuma.
Se strânsesera la Coarna. De jur imprejurul mesei, se imbiau unul pe altul la paharele cu rachiu si vin. Trasi la umbra cârciumii, barbatii uitasera de treburile de acasa. Treieratul era pe sfârsite, nu mai aveau mare lucru de facut. Muierile vedeau de copii si de oalele de pe foc, ei stateau la un clondir de vorba… Sa treaca vremea, sa le vina foame, sa li se faca somn…
„Sa vina dracu’ medicamentele alea“, continua unul dintre ei discutia inceputa mai demult. „Unde s-a mai pomenit sa nu avem doctorii la farmacie? Sa trimitem dupa ele la Craiova? Nu stii când vin, nici cu cine. Tu le-astepti ca prostu’ si-n timpu’ asta incerci sa nu mori!…“.
Stelica isi lasa palaria de pai mai pe spate, sa se scarpine pe frunte. Caldura mare, lasa sa-i scape pe lânga dintele de fier din fata. Scoase palaria de tot, isi facu vânt cu ea, o puse la loc.
„Si dupa ce vin, când esti cu picioru-n groapa, ia de le plateste! Cu ce?? Pensia nu s-a marit din halalt an…“.
„Las’, ma, ca cica o mareste acu’ cu cincizeci la suta“, il linisti vecinul, sorbind cu sete din lichidul rosiatic. „Asa zice la aparat si in ziar. Te-mbogatesti, nu alta!“.
„Da, ma Nita, cum dracu’, mie-mi spui?! Doar am fost tractorist, ca tac-to! Print ajung, tot ca el! Da’ dupa ce mor, ma, ca pâna sa mi-o mareasca mie, intru-n pamânt de vreo trei ori!“.
Barbatii incepura sa râda gros, zapusit. Se-ntinsera cu greutate dupa sticle, turnara in pahare, dadura noroc.
„Sa fie pentru pensii, ma“, hohotira si ciocnira.
Biserica, la fel ca politica
Tacura, sa se racoreasca. Din drum se mai oprira câtiva. Legara bicicletele de pom, salutara si intrara in cârciuma, sa-si ia licoare. Iesira cu sticle si pahare si se asezara la masa, nerabdatori sa participe la discutie.
„Ioane, venira, ma, medicamentele?“.
„Da, ma, ajunse masina. Stii de unde mi le aduse? De la Galicea, ma. Ca ieri, când mi le-a pus fata la masina, le-a luat unu’ de-acolo cu bagajul lui cu tot. Si mi le cauta soferul de ieri. Le gasi la Galicea. Noroc cu omu’ ala, a fost de cuvânt…“.
„Mda, român ca lumea asta. Rar… Nu ca popa al nostru!“
„Stelica, iar te iei, ma, de el? Lasa-l ma si pe el sa traiasca, sa termine vila aia, daca tot s-a apucat de ea!“.
„Cum sa-l las, ma? Ne-a saracit de tot: taxa de nunta – fie, taxa de botez – fie si asta! Dar taxa de inmormântare? Pai n-ati vazut ca stai cu mortu-n casa si nu-l ingroapa pâna nu-i dai patru sute! Acu’ trebuie sa ne gândim bine când dam ortu’, sa avem bani in buzunar, altfel ne manânca viermii la lumina… La coliva taxa de treizeci, la colac cincizeci. Dupa câte femei se duc sâmbata si duminica la biserica, ma mir ca nu-si face doua vile!“. Stelica da paharul peste cap. „Si peste toate vine taxa de cult – 100.000 de fiecare om! Si daca n-o platim e nenorocire, pacat mare! Voi n-ati vazut, ma, ca popa umbla dupa postas? Doar-doar o strânge banii…“.
Barbatii incuviinteaza, masurând sticlele. Da, mare pungas popa asta al lor… Da’ pâna la urma n-au ce face. Fara el nu se face nici nunta, nici inmormântare. Le place sau nu, e al lor si asa ramâne.
Integrarea omoara taranul
„Nu stiu primaru’ de ce nu zice nimica“, interveni Nita, taraganat. „Imi pare om ca lumea, dupa câte am vazut eu… “.
„Deh, ma, a facut puscarie, a fost când cu peneleu’, când cu pesedeu’. Acu’ o nimeri cu Basescu. Nu-i rau…“.
„Fratilor, eu am votat cu varu’ Iliescu. Si tot cu el o sa votez daca s-o mai putea. Nu-i altul mai bun, parerea mea!“, incheie Nita cu o dusca zdravana. De lânga el se ridica zarva mare. Fiecare avu ceva de spus, ca la politica erau toti priceputi. Discutii aprinse, opinii pro, contra, paharele se intetira, la fel si injuraturile. Mona Musca, Monica Anghel, numai Monici in tara asta, toate destepte! Nastase a intrat la apa, nu mai tine mult nici Tariceanu, ca s-a dat cu Patriciu! Daca e sa vorbim pe drepte, Vadim si Becali sunt cei mai tari la ora asta! Astia pun tara pe picioare, ce mai… De focul subiectului, mai oprira câtiva bicicletele si carutele la Coarna. Altii se enervara, isi scuturara palariile si plecara. Vreo doua muieri venira intr-un suflet sa se stropseasca pe capul barbatilor. Plecara bodoganind rachiul cu butoiul lui cu tot si cu ala care l-a inventat. In cârciuma barbatii ramasera neclintiti, infierbântati si insetati.
„Ca de integrare ne arde noua acum! Adica ce are, domn’e, Europa asta cu noi, de nu ne lasa in pace? Ce i-am facut noi Europei, a?“, se otari Stelica, incins bine de medicament. „Sa-mi ia mie porcu’ si sa mi-l bage la asociatie? Pai nu sta bine la mine in batatura? Placerea mea unde mai e sa-l tai de Craciun, sa fac cârnatii si toba cum m-a invatat pe mine taica? Pai eu de ce mai traiesc atunci, daca nu mai am oratanii si animale?“. Ceilalti tac aprobator. Câta dreptate are Stelica asta – parc-ar vorbi ei! „In Europa lor, se alege praful de taranul român, ma, praful se alege! Uite, n-o sa mai aiba altceva de facut decât sa stea la cârciuma si sa bea, asa ca noi!“.
