12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBăiat de 18 ani, mort într-un accident la Plenița

Băiat de 18 ani, mort într-un accident la Plenița

Un băiat de 18 ani a murit pe loc, vineri noapte, după ce mașina în care era pasager s-a răsturnat pe raza localității doljene Plenița.

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat, vineri noapte, la ora 00.07, despre un accident produs pe DJ 561A, între localităţile Plenița și Unirea.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești care au constatat că un băiat, de 18 ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561A, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma evenimentul, un alt tânăr de 18 ani, din comuna Unirea, pasager în autoturism, a murit. Șoferul a fost rănit.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii desfășoară activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi: Doi bărbați au murit pe loc după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS