11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAutogari amenajate pentru trafic judetean

Autogari amenajate pentru trafic judetean

Operatorii de transport public judetean si interjudetean ar putea fi obligati sa stationeze doar in autogari specializate. Hotarârea o vor lua insa consilierii locali, care se vor intâlni in sedinta ordinara din 21 decembrie. Proiectul are la baza decizia comisiei de sistematizare a circulatiei rutiere si pietonale a municipiului Craiova, care a stabilit, la sfârsitul lunii octombrie, ca operatorii sa nu mai stationeze in locuri neamenajate.


In anul 2003, prin Hotarârea nr. 162, Consiliul Local (CL) Craiova punea la dispozitia operatorilor un numar de 27 de puncte de imbarcare/debarcare. Ulterior, pentru utilizarea statiilor, au fost emise autorizatii pentru sapte operatori de transport judetean.


In cei doi ani insa, atât Regia Autonoma de Transport (RAT) Craiova, cât si Inspectoratul Judetean de Politie Dolj au observat ca din cauza prevederilor hotarârii CL se creau ambuteiaje in trafic. Motivul il constituiau mijloacele de transport ale operatorilor care stationau in statii un timp mai mare decât cel permis.


Primii care au decis ca e vremea unei schimbari au fost reprezentantii RAT Craiova, care in luna septembrie au trimis o adresa catre Primaria Craiova. Acestia specificau ca statiile folosite de operatori au dus si la aglomerarea excesiva a zonei centrale, respectiv statiile Oltet si Teatru – ambele sensuri.


In cazul in care proiectul va fi aprobat, daca vor fi prinsi ca stationeaza in afara autogarilor, operatorii risca o amenda intre zece si 25 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU