Parasiti de tatal lor de la o vârsta frageda, Emilia si Mihai Cioroianu s-au obisnuit cu lipsurile de mici. De anul trecut insa, de când mama lor a fost rapusa de o boala cumplita, cei doi frati traiesc o adevarata tragedie.
Primul soc
Nenorocirea s-a intâmplat vara trecuta. Era in august când, dupa o indelungata suferinta, Mioara a inchis ochii pentru totdeauna. In urma ei au ramas s-o jeleasca doua inimi deznadajduite, aflate la inceput de drum: Emilia abia implinise cincisprezece ani, iar fratele ei, paisprezece. Tragedia i-a adus pe orfani in pragul disperarii. Eleva eminenta care fusese Emilia in primii doi ani de liceu – premianta, obtinând cea mai mare medie din clasa – a trebuit sa cunoasca deceptia primelor note proaste, determinând-o sa puna sub semnul intrebarii un viitor pâna atunci sigur. La fel de tulburatoare a fost disparitia mamei pentru fratele Emiliei. Aflat la vârsta sensibila a pubertatii, Mihai a ales sa se retraga in singuratate, departe de tot ce insemnasera pâna atunci distractiile si placerile copilariei.
Au urmat datoriile
O perioada au plâns unul pe umarul celuilalt. Furiosi, disperati, singuri, cu ochii la portretul din perete, singura amintire care le mai ramasese de la fiinta draga. Si poate ca s-ar mai fi tânguit o vreme daca realitatea nu i-ar fi trezit crud din letargie. Au deschis ochii si au vazut cu groaza ce „mostenire“ le lasase cea care le daduse viata: 16 milioane datorie la intretinere si niste rate de platit pâna in 2006. Situatia parea fara iesire pentru Emilia si Mihai. Singura optiune care le ramânea era sa cerseasca mila tatalui, care ii parasise pe când erau foarte mici. Salvarea a venit insa, surprinzator, de la vecinii de palier: Elena si Nicolae Oprea, doi pensionari care, induiosati de soarta celor doi tineri, i-au „adoptat“ imediat.
In lipsa tatalui, au plâns lânga ei vecinii
„Eu am opt persoane in casa, asa am socotit de la inceput“, a spus Elena, framântând vârtos coca de pâine. „Gatesc in oala de zece kile de fiecare data: pentru mine, sot, fata si ginere, doua nepoate si copii. Nu pot sa-i las nemâncati. Acum pentru ei fac pâinea asta. Pai, ei de unde sa aiba? Mi se rupe sufletul când ii vad cum sufera“. De un an, de când s-a intâmplat nenorocirea in apartamentul de vizavi, Elena s-a implicat trup si suflet perntru a le alina durerea „copiilor“ ei de suflet. Ii stia de mici, de când se mutasera in blocul din Craiovita Noua. Stia ca sunt copii buni, cuminti, premianti. Ca tatal ii lasase de mult si ca ramasesera sa se descurce doar cu mama – femeie serioasa si gospodina, e drept, dar necajita.
„Era o fata buna, Mioara“, a inceput sa povesteasca Elena, lasând coca la dospit, „dar i-a dat Dumnezeu barbat rau: o batea si o chinuia ca pe ultimul om. S-au despartit pâna la urma. Când a auzit ca e bolnava, barbatu-sau a avut tupeul sa vina inapoi. Voia sa-l treaca pe actele de apartament, atâta tot. Bine ca nu a convins-o, pentru ca de când s-a dus, saraca, el nici pensia nu le-a platit-o copiilor. A zis ca daca-l dau in judecata vor avea razboi! Nefericitul, sa le faca asta propriilor lui copii!“
Elena si Nicolae si-au dat seama de situatia orfanilor inca de la inceput si au incercat dupa puterea pensiei de trei milioane sa-i ajute. De un an, batrânii sunt singura speranta pentru Emilia si Mihai.
„Ieri le-am platit gazele, erau restanti. Si curentul tot noi il platim. O lingura de ciorba, un pachet de biscuiti, de câte ori avem câte ceva le facem parte si lor. Anul trecut, de Craciun, am luat de la sora-mea o punga de carne si le-am dat-o sa aiba si ei ceva pe masa. De Craciunul asta probabil la fel vom face, pentru ca ei, sarmanii, un cartof n-au in camara. Nimic, nimic, nimic. Doar datorii si o gramada de formalitati de facut“, a mai spus Elena.
Datoriile tinute in frâu de caiet
De formalitatile prin care sunt obligati tinerii sa treaca de la nenorocire tot familia Oprea se ocupa. Mai mult, fiica lor – Simona – a devenit tutorele Emiliei si al lui Mihai.
„Era nevoie de un curator pentru a primi pensia de urmas. Nici o ruda de-a lor nu s-a aratat interesata de problemele pe care le aveau, asa ca trebuia sa rezolvam intr-un fel. Fata noastra s-a ocupat de toate actele necesare copiilor“, a marturisit Elena Oprea.
Cu sprijinul vecinilor de apartament, Emilia si Mihai au obtinut pensia de urmas – câte un milion de fiecare. Cu alocatia de 230.000, cu bursa sociala de la scoala, veniturile orfanilor erau suficiente pentru a supravietui. Cheltuielile – toate – erau trecute de Elena intr-un caiet special. Nici un banut aruncat aiurea, nici o risipa.
„Sunt copii buni, stiu ce-i chiverniseala. Dupa ce le veneau banii, ni-i aduceau noua, sa-i tinem si sa avem grija sa le platim datoriile: intretinerea, celelalte taxe si noua sute de mii rata lunara de la imprumutul facut de mama lor la calculator, frigider si aspirator. Cu ce mâncare le mai dadeam noi, le ajungea sa traiasca modest“, a afirmat femeia.
„Cadoul“ statului – sistarea bursei scolare si a cupoanelor de caldura
In septembrie, anul acesta, cind au inceput scoala, Emilia si Mihai au avut parte de o „surpriza“ care i-a adus iar in pragul disperarii: ajutorul de la scoala – bursa sociala – a fost sistat. Vestea le-a zdruncinat copiilor putina incredere pe care reusisera sa o câstige in ultimele luni.
„Când a venit de la scoala Mihai, in prima zi, m-am speriat“, si-a amintit Elena de socul pe care l-au avut copiii la aflarea vestii. „A zis ca el nu se mai duce, ca nu mai are ajutorul si nu poate sa-si ia nimic, nici carti, nici caiete. Era hotarât sa renunte la scoala, spunea ca se face vânzator de ziare, sa câstige un ban. Sa nu mai vorbesc de Emilia, era distrusa: este in clasa a XII-a si trebuie sa se pregateasca pentru facultate… Nici ea nu stia cum o sa continue. Fiica mea s-a interesat, la fel diriginta fetei, care este foarte atasata de copii. Din pacate, nu s-a putut face nimic. Se pare ca atâta vreme cât au pensie de urmas nu mai au dreptul la bursa“.
Si pentru ca nu era suficient, câteva saptamâni mai târziu, Emilia si Mihai au fost nevoiti sa mai indure o lovitura: bonurile de caldura, necesare sa-si plateasca intretinerea, nu au mai ajuns la ei. Din nou familia Oprea a pornit razboiul cu autoritatile, dosarele, actele.
„Raspunsul a fost clar: nu-i accepta calculatorul pentru ca sunt minori si nu pot fi proprietari! Este necesara intocmirea unui dosar de succesiune, care-i costa mai bine de sase milioane. Bani pe care Dumnezeu stie de unde sa-i mai ia!“, a spus Elena Oprea.
In timpul liber – increderea in viitor!
La un an de la moartea celei care le-a dat viata, Emilia si Mihai Cioroianu abia daca mai pot distinge cauza durerii care le sfâsie sufletul: dorul de femeia draga, ramasa doar o amintire pe perete sau disperarea de a face fata unei noi dimineti. Nici un repros nimanui, nici tatalui, nici rudelor care i-au lasat in voia sortii. Doar destinului, care parca a fost cam nedrept cu ei.
„Tata?“, a ridicat din sprâncene Emilia, abia atunci gândindu-se ca ar fi cineva dator sa-i ajute. „Niciodata nu am vrut sa-i cersesc mila. Probabil ca nu are, ma gândesc, altfel ne-ar da… Nu stiu, nici nu ma intereseaza. Vreau doar sa reusesc sa invat, sa termin liceul si sa iau la facultate. Vreau sa fiu pe picioarele mele. Asta i-am spus si lui Mihai, când vorbea de vândut ziare: sa nu se gândeasca la niste bani de moment – pe astia nu e greu sa-i faci, ci la viitor. Iar o scoala conteaza foarte mult. De bine, de rau, ne descurcam. Nu stiu cum vom face cu toate datoriile, nu cred ca e drept ce ni se intâmpla, dar trebuie sa rezistam. Nu avem alternativa!“, a zâmbit trist Emilia, strecurând o privire spre tabloul din perete, ca pentru a primi incuviintarea pentru viata care le-a fost data.
