Un barbat de 73 de ani din localitatea mehedinteana Jiana a fost gasit spinzurat de streasina casei. Radu Gheorghe locuia singur de mai bine de 15 ani, de cind unul dintre fiii sai si-a pus capat zilelor in acelasi fel, si in ultimul timp se plingea vecinilor ca nu mai suporta viata pe care o duce. Batrinul a fost gasit mort de o nepoata care venea in fiecare zi la el pentru a-i aduce mincare. „Unchiul meu era foarte suparat si imi tot spunea ca isi va pune capat zilelor. Locuia singur de foarte mult timp. Si fiul lui tot asa a murit. Nu s-a putut impaca niciodata cu ideea ca locuieste singur si de aceea s-a spinzurat“, a declarat Iuliana Gheorghe. Vestea tragediei abatute asupra familiei s-a raspindit imediat in intreg satul Jiana. „Domnule, familia asta parca este blestemata. Cu multi ani in urma, fiul cel mic al lui Radu Gheorghe s-a spinzurat, tot de streasina casei. Nu este, mama, lucru curat aici“, a spus o vecina. Politia a demarat o ancheta cu privire la decesul barbatului, iar din primele cercetari reiese ca acesta nu avea urme de violenta pe corp, fapt ce demonstreaza ca batrinul s-a sinucis. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala in vederea efectuarii necropsiei.
Tragedie intr-o familie din Mehedinti
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei