22.3 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUn copil de cinci ani a murit dupa anestezie

Un copil de cinci ani a murit dupa anestezie

• Un baiat de cinci ani a sfirsit pe patul de spital in conditii suspecte • Copilul fusese adus la Spitalul de Urgenta Craiova pentru o operatie banala de polipi • In urma efectuarii anesteziei de catre dr. Teodora Rolea, micutul a facut stop cardiac, decedind dupa doua zile de agonie • Cazul a ajuns in atentia procurorilor Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj


Un copil de cinci ani a murit in noaptea de vineri spre simbata la Spitalul de Urgenta Craiova, unde fusese adus de parinti, pentru a fi operat de polipi. Familia sustine ca decesul copilului s-ar fi datorat anesteziei facute de doctorita Teodora Rolea.


„…500.000 de lei pentru anestezie“


Ionut-Marius Mitri, de cinci ani si patru luni, din Balasan-Bailesti, judetul Dolj, acuza, cu citeva luni in urma, dureri la urechea dreapta. Parintii au venit cu el la policlinica Spitalului de Urgenta Craiova, unde i s-a dat tratament. Medicul specialist de aici le-a spus parintilor ca, dupa terminarea tratamentului, trebuie sa revina cu baiatul la spital, pentru a fi operat de polipi.


Miercuri, 28 septembrie, Ionut a fost adus de parinti la Spitalul de Urgenta Craiova, unde a fost internat in Clinica ORL-Copii, etajul IX. Cadrele medicale au dat asigurari familiei ca operatia este una dintre cele mai simple si ca nu trebuie sa-si faca griji. In aceeasi zi i-au facut analizele, urmind ca a doua zi copilul sa fie operat. „I-am dat medicului anestezist, dr. Teodora Rolea, 500.000 de lei si mi-a zis ca n-o sa fie nici un fel de probleme“, a povestit Aurel Mitri, tatal baiatului.


Cadrele medicale i-au spus mamei sa-l pregateasca pe copil pentru operatie si sa astepte. Au luat apoi copilul si l-au bagat in sala. Probabil ca i-au facut imediat anestezia, pentru ca, dupa aproximativ zece minute, asistentele si medicii au inceput sa se agite. „Eram la usa, asteptam cu teama si nerabdare sa-mi spuna cineva ca s-a terminat operatia. Asistentele si medicii ieseau si intrau nervosi. Am simtit ca se intimpla ceva grav si am intrebat ce este. Mi-au spus sa stau linistita ca nu e nimic“, a spus Valentina Mitri, mama copilului.


Dupa o ora, medicul care ar fi trebuit sa-l opereze a chemat-o pe mama si i-a spus ca baiatul se simte bine acum, dar ca a facut stop cardiac din cauza anesteziei. „Nu stiu ce s-a intimplat, cine a fost de vina, insa imi aduc aminte ca doua asistente care, probabil au fost in sala atunci cind se pregateau sa-l opereze, spuneau ca medicul a certat-o pe anestezista si a dat-o afara din sala“, a mai spus mama baiatului.


Ii placea Danonino


Dupa resuscitare, copilul a fost mutat la ATI (Clinica de Anestezie Terapie Intensiva), la etajul III al spitalului. „Aici, dr. Anca Malos, femeie cu suflet, a avut grija de el. A venit noaptea de acasa si a stat linga el“, a afirmat Aurel Mitri.


Baiatul a stat la Terapie Intensiva de joi, de la ora 11.00, pina simbata, la ora 3.00. In timp ce se afla la ATI, copilul si-a revenit. Era constient, vorbea. Dupa citeva ore de stare relativ buna, dr. Rolea – anestezista – a stat de vorba cu el, l-a intrebat daca doreste ceva, iar el a spus ca da. Doctorita i-a adus o banana. Copilul a muscat de doua ori din ea, apoi doctorita i-a dat apa, suc si compot si i-a spus mamei copilului ca poate sa-i dea si Danonino, care ii placea foarte mult lui Ionut. A mincat jumatate de borcanel si a zis ca nu mai vrea. Dupa o ora-doua au inceput complicatiile. Anestezista nu a mai plecat de linga el. Cadrele medicale din Reanimare au chemat-o si pe dr. Malos de acasa, care i-a facut ce a stiut ea mai bine. Copilul s-a stabilizat din nou, dar l-au sedat, pentru ca atunci cind se trezea era foarte agitat. Starea lui a ramas stabila pina in noaptea de joi spre vineri. In jurul orei 2.30 a avut din nou probleme respiratorii. A fost chemata din nou dr. Malos, care a reusit sa-l stabilizeze.


S-a luptat doua zile si doua nopti ca sa traiasca


„Vineri de dimineata mi-au spus ca are ceva la plamini si ca situatia este dificila, iar daca va trece de faza asta copilul isi va reveni. Dupa ore bune in care a fost stabil si in care febra nu i-a scazut deloc (a avut si 39,6), vineri, la ora 19.00, a venit doctorita Malos, i-a dat medicamentele, iar copilul meu a dat semne ca isi revine. Medicii mi-au spus ca oxigenarea creierului este buna si ca starea lui este in curs de ameliorare, adica respira bine, pulsul i-a scazut de la 170 la 150, iar temperatura a ajuns la 37,2, rinichii nu mai aveau nimic (avusese complicatii si la rinichi), secretiile de la nivelul intestinului au fost extrase si nici plaminii nu mai aveau nimic suculent. Pina la ora 20.00, totul a fost bine, dupa care a facut din nou temperatura. La 2.00 a avut din nou insuficienta respiratorie, iar pulsul a scazut brusc de la 160 la 140, apoi la 120 si a continuat sa scada. Atunci au inceput resuscitarea, iar la ora 3.00 s-a constatat decesul. Asa am ajuns eu, un parinte cu un copil perfect sanatos, care a venit pe piciorusele lui, sa-l iau acum acasa intre patru scinduri“, a povestit, plingind, tatal lui Ionut.


Cadavrul copilului a fost depus la morga spitalului in vederea efectuarii necropsiei. Ieri, medicii legisti i-au facut micutului autopsia. „L-am intrebat pe legist daca are vreun indiciu despre vreo boala de care suferea baiatul inainte si care sa fi dus la deces. Medicul mi-a spus ca nu se pune problema asta, copilul a fost perfect sanatos“, a sustinut Aurel Mitri.


Parintii au facut plingere la Parchet impotriva anestezistei


Concluziile examenului medico-legal, consemnate in certificatul eliberat de medicul legist Mihail Stefanescu, au fost ca decesul a survenit din cauza unei insuficiente cardio-respiratorii si a unei bronhopneumonii, pe fondul unui soc anestezic preoperator. In baza acestor rezultate, parintii lui Ionut Mitri au facut plingere la Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj, impotriva medicului anestezist dr. Teodora Rolea.


Ieri, la orele prinzului, familia a venit sa ridice corpul neinsufletit al copilului de la morga spitalului, spital unde il adusesera pentru o banala operatie de polipi. Smulgindu-si parul din cap de durere, tatal lui Ionut repeta obsesiv printre hohotele de plins: „Puiu’ lu’ tata, cum te duc eu acum acasa, asa?! Am vrut s-apuc sa te vad ginerica si te-au omorit astia la spital“.


Am incercat sa consemnam si opinia reprezentantilor Spitalului de Urgenta Craiova despre acuzatiile deosebit de grave aduse de parintii copilului decedat anestezistei Rolea, insa nu am reusit. Medicul anestezist Teodora Rolea fusese de garda cu o zi inainte si plecase acasa, unde nu am putut s-o contactam. Purtatorul de cuvint al unitatii sanitare, dr. Florin Croitoru, ne-a spus ca nu stie nimic depre acest caz, o declaratie oficiala in acest sens urmind sa fie facuta in zilele urmatoare, dupa ce dr. Croitoru se va documenta, iar conf. dr. Florin Petrescu, directorul spitalului, avea telefonul inchis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII