22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAutoritatile doljene vor din nou piata de gros la Craiova

Autoritatile doljene vor din nou piata de gros la Craiova

Pentru construirea acesteia este nevoie de patru, cinci hectare de pamint si de o finantare de trei-cinci milioane de euro


Autoritatile doljene au pus din nou pe tapet problema construirii unei piete de gros pentru comercializarea legumelor si fructelor, la marginea Craiovei. Subiectul se afla in discutie de aproximativ cinci ani, insa investitia nu s-a realizat din cauza ca nu s-a gasit teren pentru amplasarea ei. „Vrem sa accesam fonduri printr-un program de finantare sustinut de statul german. Am mai pierdut o data ocazia, cind venise un investitor german, insa primarul de atunci al Craiovei (Vasile Bulucea – n.r.) nu s-a prezentat la intilnire, pentru a-i pune la dispozitie o locatie. Era vorba de aproximativ trei milioane de euro“, a declarat Constantin Dascalu, vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ) Dolj. Ca sa poata fi ceruta finantarea, piata trebuie sa se constituie ca societate comerciala in subordinea administratiei publice. Pentru realizarea ei, autoritatile trebuie sa gaseasca o suprafata disponibila de patru, cinci hectare, care sa dispuna de utilitatile necesare si sa fie amplasata in apropierea cailor rutiere si feroviare de transport. O asemenea investitie s-ar ridica, conform declaratiilor vicepresedintelui CJ, Constantin Dascalu, la trei-cinci milioane de euro. Prima locatie luata in discutie este situata la Balta Verde, insa ramine de vazut daca aceasta va fi solutia finala. Deocamdata, administratia judeteana lucreaza la un studiu privind posibilitatea construirii in judet a unor centre de colectare pentru legume si fructe, care sa aprovizioneze piata de gros.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU