Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a anuntat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca inspectorul scolar general al ISJ Dolj, ex-senatoarea PSD Maria Antoaneta Dobrescu, si-a inaintat demisia. Prefectul a citit chiar din scrisoarea pe care aceasta i-a trimis-o ministrului educatiei, Mircea Miclea, in care Antoaneta Dobrescu solicita „incetarea contractului de management cu ISJ Dolj incepind cu 15 aprilie“, deoarece vrea sa-si pregateasca asa cum trebuie „doctoratul in managementul educatiei“, pe care il va sustine la Facultatea de Stiinte ale Educatiei, din cadrul Universitatii Bucuresti.


„Este un act de vointa exprimat unilateral. Prin fisa postului, interimatul va fi asigurat pina la organizarea unui concurs de unul dintre inspectorii adjuncti ai ISJ Dolj“, a declarat prefectul Giugea. In textul scrisorii cu pricina se facea referire si la o „scrisoare adresata pe e-mail“ ministrului Miclea, in care Antoaneta Dobrescu se plingea ca verificarile comisiei de control a ministerului, trimisa sa evalueze activitatea inspectorului scolar general, „au depasit cadrul normalitatii“. Prin demisia Antoanetei Dobrescu din fruntea ISJ, inca o institutie are postul de conducere vacant pentru oamenii Aliantei PNL-PD. Ex-senatoarea PSD fusese numita in aceasta functie prin ordin ministerial pe 17 decembrie 2004, dupa ce, in prealabil, sustinuse un concurs la care contracandidata a fost prospata deputata PSD de Dolj, Monalisa Galeteanu. Practic, fosta putere politica a facut rocada la sefia ISJ intre oamenii sai. Despre Antoaneta Dobrescu se zvonea la un moment dat ca ar fi incercat sa dezerteze din PSD la PUR, numai pentru a-si pastra scaunul. Totusi, ea a participat simbata la Conferinta Judeteana a PSD Dolj, cind au avut loc alegerile pentru conducerea filialei. Contactata telefonic ieri de GdS, Antoaneta Dobrescu nu a facut comentarii, pretextind ca se afla intr-o sedinta importanta la minister.

Bogdan GROȘEREANU
Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.