13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAlianţa D.A. umăr la umăr cu PRM, sub Uniunea PSD+PUR

Alianţa D.A. umăr la umăr cu PRM, sub Uniunea PSD+PUR

• La secţia de votare din Vădeni s-a luat de trei ori curentul • Nicolae Mischie nu a luat, dar a incurcat

Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 20 Gorj a fost ieri in fierbere, primele rezultate confirmind anumite pronosticuri care dădeau ca certă orientarea electoratului gorjean către PRM. Partidul lui Vadim Tudor a obţinut, conform rezultatelor preliminare de la ora 11.47, un scor egal sau chiar a depăşit Alianţa D.A. la Camera Deputaţilor. Rezultatele date publicităţii ieri la prinz de către Biroul Electoral Gorj reflectă numărarea voturilor in 194 de secţii din cele 310 existente, adică 62,58% din totalul secţiilor. La ora respectivă, pentru Camera Deputaţilor au fost inregistrate următoarele rezultate: Uniunea PSD+PUR 34,8%, PRM 24,4% şi Alianţa D.A. 24,2%. Singurul candidat independent, Nicolae Mischie, avea un procent de 3,8%, obţinind 3.909 voturi, cu mult sub numărul necesar pentru a deveni deputat. Voturile luate de Mischie au incurcat insă socotelile Uniunii. Cel mai mic procent, 0,04%, l-a obţinut Uniunea Culturală a Polonezilor din Romania, 39 de persoane votind cu această formaţiune politică.

Băsescu s-a bătut pentru locul al doilea cu Vadim

Şi la Senat lupta intre Alianţă şi PRM a fost strinsă. PRM a obţinut 25,6%, Uniunea PSD+PUR 36,6% şi Alianţa D.A. 26,3%. In ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, Adrian Năstase conducea cu un procent de 38,7%, urmat de Traian Băsescu la 10 procente diferenţă, respectiv 28,2%, locul al treilea fiind ocupat de Corneliu Vadim Tudor cu 25,9%. Procentaje reduse au avut Gheorghe Ciuhandu, 1%, şi Gigi Becali, 2,01%. Cu toate că după numărătoarea parţială Uniunea a ieşit ciştigătoare la 10 procente faţă de locul al doilea, rezultatul nu se compară cu victoriile zdrobitoare de la alegerile trecute, cind Gorjul era considerat un fief al PSD. Referitor la numărul alegătorilor, in judeţului Gorj au mers la urne 56,32% dintre cetăţenii cu drept de vot. In mediul urban procentul a fost de 53,88%, iar in mediul rural de 59,46%. Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 20 Gorj, judecătorul Alioşa Cărbunaru, a declarat că intr-o secţie de votare din Tirgu Cărbuneşti preşedinta acesteia a fost terorizată de către primarul Toader Cristian Pasti. „Primarul a fost in secţie şi a avut un comportament necorespunzător. Femeie a venit plingind la Biroul Electoral şi abia am reuşit să o liniştesc“, a spus Alioşa Cărbunaru. Un alt incident care a dat bătăi de cap celor de la Biroul Electoral Gorj s-a petrecut la secţia de votare din cartierul Vădeni, Tirgu Jiu. Din cauza suprasolicitării instalaţiei electrice, secţia a rămas de trei ori in intuneric, insă defecţiunea a fost remediată de fiecare dată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS