20.6 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalO noua metoda de inselatorie, bonul de masa

O noua metoda de inselatorie, bonul de masa

De o buna bucata de timp, utilizarea bonurilor de masa la scara larga a atras si o noua metoda de inselatorie. Bonurile fara valoare sint „amestecate“ din „intimplare“ printre cele valabile si oferite ca mijloc de plata in magazinele cu produse alimentare, care accepta si acest mijloc de achitare a marfurilor. Aceste bonuri sint identice cu cele valabile, au tiparite numele celui care are dreptul sa le foloseasca, numai ca, in partea dreapta sus scrie cu majuscule: „FARA VALOARE, A NU SE UTILIZA“.

La o prima privire, un bon fara valoare poate fi confundat lejer cu un bon valoric de 61.000 de lei. Majoritatea salariatilor romani primesc astfel de bonuri, iar unii dintre ei au gasit si o posibilitate sa le foloseasca. Nu de alta, dar e pacat de hirtia de buna calitate, de munca acelora care le imprima… Pacat sa se piarda bunatate de elemente de siguranta care sint menite sa previna falsificarea lor… Oamenii ingeniosi le baga printre bonurile in regula. De obicei, cele „bune“ trebuie sa fie mai multe. Si, cu nonsalanta, isi achita cumparaturile cu ele. O alta conditie de baza pentru ca inselatoria sa functioneze ireprosabil este ca magazinul sa fie aglomerat si vinzatoarea, asaltata de clienti. In acest fel, in graba de a-i servi pe musterii, vinzatorii nu baga de seama ca li s-a pregatit o mica teapa. Cum unele bonuri au valoarea de 61.000 de lei, paguba nu pare prea mare. Dar, daca la sfirsitul unei zile de munca, vinzatorul are „bucuria“ sa descopere ca a primit mai multe astfel de bonuri, la sfirsitul lunii va constata ca a muncit degeaba, poate chiar in pierdere, pentru ca va trebui sa achite din salariu ori sa aduca si de acasa parale ca sa acopere „gaura“.

Cel care foloseste pentru plata un asemenea bon nu risca nimic

Vinzatoarele din magazinele alimentare care accepta bonurile de masa sint, in cea mai mare parte, exasperate de ce se intimpla. Doar intr-un singur magazin, dintre cele 12 pe care le-am vizitat intrebind daca au patit asa ceva, ni s-a spus ca nu au depistat astfel de bonuri. In celelalte 11 s-au dat „tepe“. Una dintre comerciantele patite ne-a spus ca, la un moment dat, o tinara care de-abia isi incepuse serviciul a primit intr-o singura zi, din nebagare de seama, 14 bonuri de acest fel. Adica salariul ei pe vreo zece zile. In prezent, mai toate unitatile alimentare au „primit“ asemenea bonuri, care nu pot fi valorificate. Si cum cel care s-a fript cu ciorba sufla si in iaurt, vinzatoarele au devenit mult mai atente, insa incercari mai exista: „A venit o data o doamna care mi-a «strecurat» un asemenea cupon printre celelalte, iar cind i-am atras atentia mi l-a luat repede din mina si l-a bagat in poseta. Era clar ca avea de gind sa gaseasca alt fraier, daca aici nu i-a mers. Oricum, noi tinem cupoanele astea sa vedem daca vor sa ne insele aceleasi persoane!“, spune una dintre vinzatoarele patite.

La un alt magazin ni se spune ca o data au sunat la firma la care lucra persoana care a facut mica pungasie si, de rusine, femeia respectiva a venit sa aduca banii, dar dupa vreo trei luni de la incident. Totusi, la orele cind este aglomeratie in magazine, se mai plaseaza asemenea bonuri. Si vreun un roman descurcaret maninca, din cind in cind, un crenvusti platiti doar cu o bucata de hirtie frumos colorata. De cele mai multe ori, femeile sint cele care apeleaza la aceasta metoda. Cel care foloseste pentru plata un asemenea bon nu risca nimic.

Cum sa dovedesti ca nu a fost la mijloc o greseala nevinovata?! Asa ca totul se rezuma la o mica escrocherie, o gainarie marunta, care intareste vechiul proberb romanesc: „Hotul neprins e negustor cinstit“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS