10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSubprefectul Vilceanu asteapta ca guvernul sa-i aprobe demisia

Subprefectul Vilceanu asteapta ca guvernul sa-i aprobe demisia

Subprefectul de Gorj, Eugen Vilceanu, nu stie daca i s-a aprobat demisia sau nu, pe care a inaintat-o guvernului saptamina trecuta. Vilceanu a declarat ca nu a fost contactat de nimeni de la Bucuresti, care sa ii comunice daca demisia sa a fost sau nu acceptata, mentionind ca, in momentul in care nu va mai indeplini functia de subprefect, va consulta dosarul AMORIM in care este cercetat de politie.

„Dupa ce se va aproba demisia, voi solicita politiei date privind cursul cercetarilor. Pina acum nu am facut acest lucru, pentru a nu se interpreta ca influentez organele de ancheta. Eu nu am nici un fel de indiciu ca ar fi fost incalcata legea. Exista acte, evaluari ale expertilor pentru acele macarale care au fost cumparate. Societatea este cu capital privat. Expertul tehnic este din afara unitatii“, a afirmat Vilceanu. Dosarul AMORIM este in cercetari de peste doi ani, procurorii si politistii incercind sa verifice daca afacerile dintre TREFO SRL, firma sotiei subprefectului, societatea AMORIM si mai multe firme intermediare au fost legale.

Dosarul a fost solutionat la un moment dat cu neinceperea urmaririi penale in ceea ce il priveste pe subprefect, insa a fost redeschis la cererea lui Dan Ilie Morega, fostul presedinte al Consiliului de Administratie al AMORIM. Vilceanu l-a dat in judecata pe Morega pentru insulta si calomnie, cerindu-i daune de o jumatate de miliard de lei. Procesul este in prezent pe rol la Curtea Suprema de Justitie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS